Franța. Victorie zdrobitoare în primul tur al alegerilor parlamentare pentru partidul președintelui Macron

Franța. Victorie zdrobitoare în primul tur al alegerilor parlamentare pentru partidul președintelui Macron
Foto: abcnews.com

Partidul centrist al noului președinte francez Emmanuel Macron se pregătește să obțină o majoritate zdrobitoare în Adunarea Națională (camera inferioară) după ce a pulverizat partidele tradiționale și extrema dreaptă în primul tur al alegerilor legislative de duminică, marcate printr-un absenteism record, comentează AFP, citată de agerpres.ro.

Mișcarea prezidențială, „La Republique En Marche” (LREM) și aliații săi centriști, dispunând de aproximativ o treime din voturi, vor obține în al doilea tur duminica viitoare între 400 și 445 de locuri din cele 577 ale Adunării Naționale, cu mult peste numărul necesar pentru o majoritate absolută, conform estimărilor institutelor de sondare.

„Franța se întoarce”, a lansat premierul Edouard Philippe, lăudând meritele unui președinte care „a știut să încarneze în Franța, ca și pe scena internațională, încrederea, voința și curajul”.

Chiar și un ministru implicat într-un scandal de tranzacție imobiliară, Richard Ferrand, s-a calificat detașat în turul al doilea.

Acest scor arată performanța unei mișcări care, doar după un an de existență, a reușit să dinamiteze partidele tradiționale de stânga și de dreapta care își împărțeau puterea în Franța de 60 de ani.

Potrivit rezultatelor definitive publicate în cursul nopții de Ministerul de Interne, LREM și aliații săi centriști au obținut 32,32% din sufragiile exprimate, la mare distanță de dreapta (21,56%) și de partidul de extrema dreaptă Frontul Național (13,20%).

„Franța Nesupusă” (France Insoumise, LFI), partidul stângii radicale condus de Jean-Luc Melenchon, și Partidul Comunist au obținut împreună 13,74% din voturi, iar Partidul Socialist și aliații săi 9,51%, în timp ce ecologiștii doar 4,30%.

Absenteismul a atins un nivel record de 51,29%, potrivit ministerului.

Dreapta, care spera la începutul campaniei să-l priveze pe președintele Macron de majoritate și să-l forțeze la coabitare, ar obține între 70 și 130 de locuri în Adunarea Națională.

Un rezultat „dezamăgitor pentru familia noastră politică”, a recunoscut fostul președinte al Adunării, Bernard Accoyer, în timp ce un lider al coaliției de dreapta Francois Baron a lansat un apel la mobilizare pentru a se evita „concentrarea puterilor” într-un „singur și același partid”.

La stânga, Partidul Socialist al fostului președinte Francois Hollande, care controla jumătate din Adunarea Națională care și-a încheiat mandatul, a obținut mai puțin de 40 de locuri. „Un recul fără precedent”, a recunoscut șeful său Jean-Christophe Cambadelis, eliminat duminică la fel ca și fostul candidat al PS la prezidențiale Benoit Hamon.

Partidul extremei drepte Frontul Național, condus de Marine Le Pen, care ajunsese în urmă cu o lună în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, a suferit de asemenea o înfrângere zrdobitoare: estimările îi acordă între unu și 10 locuri în cadrul noului parlament, față de două în legislativul precedent — insuficiente pentru a constitui un grup parlamentar.

Citește continuarea materialului pe agerpres.ro.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Republica Moldova participă pentru prima dată la o reuniune a miniştrilor de externe ai NATO. Aurescu: O premieră binevenită

Republica Moldova participă pentru prima dată la o reuniune a miniştrilor de externe ai NATO. Aurescu: O premieră binevenită

Bogdan Aurescu a solicitat repetat lui Dmitro Kuleba să recunoască inexistența „așa-zisei limbi moldovenești”

Bogdan Aurescu a solicitat repetat lui Dmitro Kuleba să recunoască inexistența „așa-zisei limbi moldovenești”

Vrei să cunoști actorii filmului CARBON ? Atunci nu rata ocazia și mergi la întâlnirea cu echipa care a lucrat la realizarea filmului

Vrei să cunoști actorii filmului CARBON ? Atunci nu rata ocazia și mergi la întâlnirea cu echipa care a lucrat la realizarea filmului

Advertoriale
Fundația Orange ajută familiile vulnerabile din țară, în depășirea crizei energetice

Fundația Orange ajută familiile vulnerabile din țară, în depășirea crizei energetice

NEWTON HOUSE Grădina Botanică lansează a treia tranșă pentru vânzarea apartamentelor  (VIDEO)

NEWTON HOUSE Grădina Botanică lansează a treia tranșă pentru vânzarea apartamentelor (VIDEO)

Balkan Pharmaceuticals, decernat cu premiul Notorium 2022 (VIDEO)

Balkan Pharmaceuticals, decernat cu premiul Notorium 2022 (VIDEO)

EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
    PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    De mâine, cetățenii vor fi informați despre gradul de vulnerabilitate, spune ministrul Spatari
  • 2
    Compania Horus a venit cu o reacție despre avaria de la Termoelectrica și amenință că-și va retrage inginerii
  • 3
    Limba română este pe locul trei printre cele mai vorbite limbi în Anglia și Țara Galilor
  • 4
    Chișinăul se întâlnește la masa de discuții cu Tiraspolul: Criza energetică și libera circulație, principalele subiecte
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.