Antreprenoare din mai multe țări europene, cu soluții de promovare a femeilor în afaceri

Antreprenoare din mai multe țări europene, cu soluții de promovare a femeilor în afaceri
Foto: ea.md

Circa 50 de persoane, antreprenoare din Republica Moldova, precum și din România, Olanda, Bulgaria, politicieni europeni, reprezentanți ai societății civile, membri ai corpului academic ș.a, au participat în perioada 10-11 iunie la Conferința Internațională dedicată susținerii și promovării antreprenoriatului feminin la nivel local și regional.    

„Personal nu am nicio tangență cu antreprenoriatul, dar soția mea gestionează o afacere, de aceea cunosc toate etapele prin care trece un business, precum și provocările, oportunitățile care apar odată ce pornești pe acest drum. De aceea, este important ca să se discute și să se ofere soluții la promovarea și impulsionarea creșterii numărului și calității femeilor din antreprenoriat”, a declarat Olle Schmidt, vicepreședintele European Liberal Forum, Membru al Boardului Director.

Conferința a avut mai multe componente, precum: Paneluri de discuție, în cadrul cărora a fost abordată promovarea femeilor în afaceri prin prisma programelor politice, sociale, media; Open Space-uri, care au dezbătut provocările cu care se confruntă reprezentatele  businessului, WE Startup Huddle a permis antreprenoarelor din Republica Moldova, Olanda și Bulgaria să împărtășească din experiența de gestionare a afacerii; World Cafe - a prezentat participantelor programe de stimulare a implicării femeilor în funcții de conducere.

 

„Am parcurs diferite dimensiuni ale antreprenoriatului feminin: cultura, educația, programele de promovare și advocacy și abia aștept a doua zi pentru a discuta, mai pe larg, stimulentele și politicile de dezvoltare, pentru îmbunătățirea nivelului antreprenoriatului feminin din Republica Moldova și cel regional. Cred foarte mult în schimbul de la egal la egal și mă bucur să avem colegi cu care putem să formăm relații de lungă durată și împărtăși această expertiză”, a comunicat Olesea Fortuna, președinte GEN Moldova.

 

La rândul lui, Daniel Kadikk,  Director de Proiecte a Oficiului Europa de Sud-Est a Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate, a spus că organizația se implică activ în promovarea antreprenoriatului feminin nu doar local, ci la nivel regional.

„Astăzi a fost o zi foarte productivă, în cadrul căreia am discutat nu doar despre antreprenoriatul feminin din Republica Moldova, dar și despre cel din Europa de Est și cum am putea să-l promovăm. În cadrul Fundației noastre, suntem de părerea că aceasta este cheia care aduce după sine dezvoltarea economică și prosperitatea în toate statele, fără excepție”, a spus Daniel Kaddik.

Speakerii străini au menționat că, de cele mai dese ori, reușesc să acumuleze experiență de la persoanele pe care vin să le instruiască. „Internaționalizarea businessului ar fi bine să fie o prioritate pentru antreprenoare. Mai ales că dezvoltarea trehnologică ne permite să gestionăm afaceri fără a fi nevoie de prezența noastră fizică. Pentru aceasta este nevoie să cunoști trendurile internaționale, să identifici domeniul de expertiză și să poți construi o relație reciproc avantajoasă cu partenerii, care va aduce câștig ambelor părți”, susține Anna Novitskaya, președinte GEN Belarus.

Participantele au declarat că evenimentul aduce o notă nouă în ciclul activităților pentru antreprenoare. „Expertiza și motivația antreprenoarelor din diverse țări inspiră și învață în același timp că orice afacere din orice domeniu, până la succesul mult scontat, poate avea și eșecuri. Este apreciat faptul că femeile din diverse țări reușesc să gestioneze businessul, să se implice în susținerea comunității, inclusiv să aleagă să facă și politică”, menționează Olga Postovanu, Manager Incubatorul de Afaceri din Cimișlia.

„Sunt impresionată de persoanele pe care le-am cunoscut în cadrul Conferinței. Am văzut implicare, se observă că participantele au venit pentru că sunt în căutare de soluții sau surse de inspirație pentru a dezvolta/lansa afacerea. Este o onoare să fiu aici. Ascesiunea mea spre un alt nivel a început atunci când presigioasa revistă „Forbes” m-a inclus în topul antreprenoarelor de succes. Participarea la acest eveniment deschide noi porți pentru mine și îmi permite să cresc și să împărtășesc experiența personală”, a menționat Anita Klasanova, antreprenoare din Bulgaria, co-fondatoare a companiei Roo Brands.

Conferința „Promovarea Antreprenoriatului Feminin în Europa de Est”, va avea continuitate în regiuni. În perioada 13-14 iunie vor fi organizate două Ateliere de Lucru în pentru femeile antreprenoare din Cimișlia, Basarabeasca și Ungheni.

Evenimentul a fost organizat de European Liberal Forum, cu susținerea Fundației Friedrich Naumann și GEN Moldova.

 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Așa zisul procuror-șef al regiunii transnistrene figurează într-un dosar penal demarat de PCCOCS. Iată de ce este bănuit

Așa zisul procuror-șef al regiunii transnistrene figurează într-un dosar penal demarat de PCCOCS. Iată de ce este bănuit

Ungaria înregistrează cel mai ridicat nivel al inflației din ultimii 24 de ani: Banca Națională a aprobat cea mai mare majorare a dobânzii de referință din UE

Ungaria înregistrează cel mai ridicat nivel al inflației din ultimii 24 de ani: Banca Națională a aprobat cea mai mare majorare a dobânzii de referință din UE

ANSP explică cum și când se administrează Iodura de Potasiu: Primele ore de la catastrofa nucleară, decisive pentru sănătate

ANSP explică cum și când se administrează Iodura de Potasiu: Primele ore de la catastrofa nucleară, decisive pentru sănătate

Advertoriale
Igiena în școli: Produse recomandate pentru igienizarea instituțiilor de învățământ

Igiena în școli: Produse recomandate pentru igienizarea instituțiilor de învățământ

Te muți la casă nouă și plătești până la 45% din suma apartamentului după darea în exploatare (VIDEO)

Te muți la casă nouă și plătești până la 45% din suma apartamentului după darea în exploatare (VIDEO)

#CuPoftăDeDigitalizare. Serviciul E-PIN, preferat de peste 90 la sută dintre clienții Victoriabank

#CuPoftăDeDigitalizare. Serviciul E-PIN, preferat de peste 90 la sută dintre clienții Victoriabank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Consecințele ploii: Copaci doborâți la pământ, mașini strivite, subsoluri pline cu apă și transport public blocat (FOTO/VIDEO)
  • 2
    Urmărirea penală în dosarul „Energocom” - finalizată. Dodon, învinuit că a depășit atribuțiile de serviciu în interesul unor persoane din anturajul lui Plahotniuc
  • 3
    Plouă cu găleata în Chișinău: Străzile capitalei s-au transformat în adevărate râuri (VIDEO)
  • 4
    Ultima oră! România a donat R. Moldova peste un milion de pastile de iodură de potasiu. Cum vor fi distribuite
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.