Igor Dodon și-a exprimat dezacordul față de inițiativa PD de a înregistra în Legislativ proiectul de lege care vine să combată propaganda rusă la TV. Președintele spune că nu va aproba acest proiect, iar PD ar avea unele intenții ascunse și ar face asta la indicațiile celor de la Bruxelles.
„Este o încercare de a-și arăta pro-europenismul și aniti-rusismul. Sunt împotriva acestui proiect. Ce au aici televiziunile rusești? Până acum, când vă era convenabil, dezvoltați Primul Canal în Moldova, ca să vă fortificați poziția politică, iar acum, după indicațiile celor de la Bruxelles sau de la Washington, încercați ceva să interziceți. Să le fie clar, vom bloca asta cu toate metodele posibile”, a menționat Dodon.
De asemenea, președintele susține că nu va promulga legea Partidului Democrat.
„Dacă PD va vota în Parlament această lege, ea nu va fi promulgată. Vreți să ajungeți la referendum? Haideți odată. Este un lucru principial, este foarte clar ce vrea PD, să promoveze unele idei anti-rusești, dar de ce nu observă ce fac unioniștii în RM și deschiderea canalelor, posturilor TV, care direct promovează distrugerea statalității. De ce admit altă propagandă, cea pro europeană, cea americană, cea unionistă, iar aici se leagă de niște subiecte și programe informative”, a notat Dodon.