Decizia a fost luată în contextul examinării rezultatelor controlului privind eventuala încălcare a regimului juridic al declarării veniturilor și proprietății de către Aliona Litvinov, angajată al Departamentului Instituții Penitenciare.
Aceasta nu a depus declarațiile pentru anii 2012-2013, dat fiind faptul că din data de 13 februarie 2013 se află în concediu pentru îngrijirea copilului. Situația dată însă nu este prevăzută în niciuna din legile care reglementează acest domeniu, fapt care i-a determinat pe membrii Comisiei să constate încălcarea regimului juridic de către dna Litvinov, să suspende controlul și să transmită dosarul spre examinare ulterioară Procuraturii Generale.
Comisia a stabilit că aceasta trebuia să declarare toată averea sa pentru anul 2013, și anume: venitul sub formă de salariu de la locul de muncă în mărime de 31.236 lei; transferurile bănești de peste hotare în valoare totală de 23.500 de ruble; două conturi bancare; un apartament și un automobil.
Faptul încălcării regimului juridic al declarării veniturilor și proprietății a fost constatat și în cazul primarului comunei Parcani, raionul Soroca - Serghei Cetulean. Acesta nu a indicat în declarația cu privire la venituri și proprietate pentru anul 2013, următoarele: trei conturi bancare; 247 de acțiuni la o societate comercială; două credite bancare în sumă de 55. 000 lei și 30. 000 lei. Ca și în cazul precedent, Comisia a suspendat controlul și va transmite dosarul spre examinare Procuraturii Generale.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.