Tare ca piatra, dar elastic precum cauciucul. Un nou material poate revoluţiona multe tehnologii

Tare ca piatra, dar elastic precum cauciucul. Un nou material poate revoluţiona multe tehnologii
Foto: gizmodo.com

O echipă de savanţi a creat un material din carbon care este extrem de dur, foarte uşor şi foarte elastic şi, de asemenea, are capacitatea de a conduce curentul electric. Elementul carbon are, se pare, posibilităţi infinite. Acest lucru se întâmplă deoarece configuraţia electronilor permite numeroase combinaţii care duce la crearea unui larg spectru de materiale cu varii proprietăţi, scrie Science Daily.

Pentru a realiza acest material, cercetătorii de la Universitatea Yanshan şi Universitatea Carnegie au supus carbonul la presiuni de 250.000 de ori mai mari decât cele normale şi la temperaturi de aproape 1.000 de grade Celsius. Studiul a fost publicat în Science Advances.

Zhisheng Zhao, unul dintre autorii studiului, a precizat că „materialele uşoare cu duritate mare şi elasticitate robustă precum acesta sunt foarte dorite pentru aplicaţiile unde masa mică este extrem de importantă, chiar mai importantă decât costul materialului. Mai mult decât atât, credem că metoda aceasta de sinteză poate fi utilizată pentru a crea alte forme extrordinare de carbon şi întregi clase diferite de materiale”.

Utilizarea materialului poate fi pentru o varietate mare de industrii, de la ingineria aerospaţială la blindajul vehiculelor militare.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Aur pentru R. Moldova la Campionatul Mondial de Canotaj din Canada. Cine este sportivul care a înregistrat performanța (VIDEO)

Aur pentru R. Moldova la Campionatul Mondial de Canotaj din Canada. Cine este sportivul care a înregistrat performanța (VIDEO)

Zelenski exclude orice negocieri dacă Rusia va organiza referendumuri în zonele cucerite

Zelenski exclude orice negocieri dacă Rusia va organiza referendumuri în zonele cucerite

Temperaturi de până la 35 de grade Celsius. Cum va fi vremea săptămâna viitoare

Temperaturi de până la 35 de grade Celsius. Cum va fi vremea săptămâna viitoare

Advertoriale
Echipa maib - al treilea an în cursa „Foc la ghete pe biciclete”, pentru susținerea „Casa Angelus”

Echipa maib - al treilea an în cursa „Foc la ghete pe biciclete”, pentru susținerea „Casa Angelus”

Record absolut - la Art Granit ai trepte și pervaz de exterior în doar 3 zile!

Record absolut - la Art Granit ai trepte și pervaz de exterior în doar 3 zile!

Descoperă berea care se bea și se mănâncă! Litra Gelato NEIPA, surpriza de la Festivalul BeerMania

Descoperă berea care se bea și se mănâncă! Litra Gelato NEIPA, surpriza de la Festivalul BeerMania

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Se împlinesc 14 ani de la încheierea războiului ruso-georgian. Republica Moldova condamnă agresiunea militară a Rusiei împotriva Georgiei
  • 2
    Republica Moldova este din nou parte a Asociației Mondiale a Drumurilor
  • 3
    Ex-vicepremierul pentru reintegrare, Vladislav Kulminski face parte din echipa ONU la Centrul de Coordonare Comună de la Istanbul
  • 4
    Institutul pentru Studiul Războiului: Armata rusă depozitează mine și explozibili la Centrala Nucleară Zaporojie
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.