
PSRM vrea ca referendumul anti-Chirtoacă să se producă pe 24 septembrie curent
În cadrul unui briefing reprezentanții PSRM au anunțat că vor depune eforturi ca referendumul de demitere a lui Dorin Chirtoacă să se producă pe 24 septembrie curent, odată cu referendumul național. Totodată, socialiștii doresc ca alegerea noului primar să se producă până la finele anului curent.
・
Grupul de inițiativă din partea PSRM privind organizarea și desfășurarea referendumului de demitere a primarului general de Chișinău, Dorin Chirtoacă, a inițiat pe 11 mai curent colectarea semnăturilor.
În prezent, socialiștii declară că au colectat circa 80 mii de semnături pentru demiterea primarului Capitalei.
„Obiectivul este de a suplini toate listele oferite de CEC, ceea ce reprezintă 90 de mii de semnături. Doritori sunt. Procesul va continua atât timp cât este prevăzut de legislație, nu mai târziu de 10 iulie curent. Luni va începe avizarea acestor semnături în instituțiile care urmează să pună această viză, pentru ca ulterior să meargă în instanța de judecată pentru a fi verificate și transmise Comisiei Electorale Centrale. Vom depune toate eforturile ca acest referendum să aibă loc odată cu referendumul național. Ca lucrurile să se desfășoare mai repede și pentru a economisi sursele financiare în acest sens. Acest lucru ar însemna că acest referendum să aibă loc pe 24 septembrie curent. Din sondajele pe care au fost făcute suntem absolut siguri că dacă referendumul va avea loc în viitorul apropiat el va fi unul de succes”, a declarat Ion Ceban în cadrul unui briefing de presă.
El menționează că ar fi bine ca alegerea noului primar să se desfășoare până la finele anului 2017.