Povestea unui antreprenor din Nisporeni: A împrumutat ideea de peste hotare, iar acum se bucură de tot mai mulți clienți

Povestea unui antreprenor din Nisporeni: A împrumutat ideea de peste hotare, iar acum se bucură de tot mai mulți clienți

Radu Galea, în vârstă  de 35 de ani, originar din raionul Nisporeni, a abandonat cariera de arhitect şi a plecat în Rusia pentru a-și întreține familia. În timp ce lucra în străinătate, el a remarcat o brutărie care aducea profituri considerabile. Atunci el a decis să se întoarcă acasă și să implementeze această idee, întrucât avea și o pasiune aparte pentru panificație.

După ce s-a reîntors acasă, Radu a participat la cursurile de instruire organizatede către A.O. „ProRuralInvest” în raionul Nisporeni în cadrul Proiectului „Suport în utilizarea remitenţelor pentru crearea noilor afaceri şi a locurilor de muncă”.

Pentru că panificația era domeniul la care se pricepea cel mai bine şi care-i plăcea foarte mult, a decis să-şi deschidă o mini brutărie „pe roți” chiar în centrul orașului Nisporeni, o afacere profitabilă care-i putea asigura familia. Investiția totală a fost de 173.740 lei. Mai nou, el livrează produse de panificaţie la domiciliu, restaurante și a mai şi deschis o brutărie mobilă, de tip fast-food.

Tânărul a participat acum doi și la câteva cursuri pentru antreprenoriat în România, unde a reuşit să-şi îmbunătăţească capacităţile sala manageriale. În prezent, el are trei angajați și susține că se bucură de tot mai mulți clienți.

Cum și-a creat un tânăr din Soroca o afacere în domeniul mobilei

Povestea acestui antreprenor a fost publicată în Broșura „Istorii de succes”, editată în cadrul Proiectului „Suport în utilizarea remitențelor pentru crearea noilor afaceri și crearea locurilor de muncă”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, co-finanțat de Organizația pentru Cooperare Cehă pentru Dezvoltare și implementat de Caritas Republica Cehă și A.O. „ProRuralInvest”.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.