Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, alături de viceministrul Justiției, Nicolae Eșanu, sunt reprezentanții R. Moldova la Comisia de la Veneția. Poziția lui a fost ironizată de ex-premierul Ion Sturza, care a făcut și o remarcă: „Domnul Plahotniuc știe să convingă”.
„Sincere felicitări fostului președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, cu noua, înaltă și prestigioasă funcție de reprezentant al Republicii Moldova la Comisia de la Veneția.
Sunt convins de cunoștințele profunde ale domniei sale morale, juridice, dar și financiare. Ambițiile sale sănatoase vor fi utilizate cu multă iscusință și demnitate în interesul patriei natale. Aflându-vă astăzi pe baricadele venețiene, domnul Tanase, contribuiți substanșial la stabilitatea Republicii Moldova. Sunteți un simbol, o artilerie grea, nucleară aș zice, a moldovenilor in Comisia de la Veneția. Respect! Domnul Plahotniuc știe să convingă”, a scris, sarcastic, Sturza.
La ședința de astăzi, care a început la ora 9:00, membrii comisiei urmează să ofere avizul cu privire la schimbarea sistemului electoral moldovenesc. Subiectul cu privire la Moldova este al 11-lea pe ordinea de zi.
Amintim că mandatul lui Tănase la CC a expirat în aprilie curent. Actualul președinte este Tudor Panțîru.
Vezi și aceste știri

Interviu cu mama soldatului rus judecat pentru crime de război: Cine poate ucide un om? Vadim nu ar putea (VIDEO)

SUA își propune să înarmeze Ucraina cu rachete antinavă avansate pentru a lupta împotriva blocadei ruse
