„Se va constitui o societate de distribuție națională în care vor fi efectiv doi acționari: MoldovaGaz și această societate investițională care va reprezinta interesele autoritaților publice locale și cele ale cetățenilor”, a spus expertul în domeniul sectorului financiar, Sergiu Gaibu.
„În final noi vom putea obține o societate comercială, acțiunile căreia vor putea să fie comercializate pe piața de capital. [...] Aceste acțiuni vor putea să devină o sursă suplimentară de venit atât pentru autoritățile publice locale, cât si pentru cetățenii RM și, de asemenea, vor reprezinta o pârghie prin care ei pot influența politica distribuitorului național de gaze”, a declarat Sergiu Gaibu.
Expert în domeniul securității energetice, Dionis Cenușa, a acentuat importanța propunerii atât pentru drepturile constituționale ale cetățenilor, cât și din perspectiva situației în sectorul energetic:
„Conform prognozelor pozitive, în 2019 urmează să fie pus în funcțiune gazoductul Iași - Ungheni. Până, atunci noi trebuie să soluționăm problema distribuției”, susține expertul.
Totodată, directorul executiv al Congresului Autorităţilor Locale, Viorel Furdui, a declarat că salută această inițiativă, pentru că „este vorba de un sector strategic pentru Republica Moldova”.
Eugeniu Kanskii, stagiar
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.