Premierul Iurie Leancă afirmă că nu poate fi vorba despre o gaură în buget, așa cum susține fostul ministru al Finanțelor. Șeful Guvernului a subliniat că notele făcute de Veaceslav Negruța sunt deplasate. El a făcut aceste declarații în cadrul unui interviu pentru Radio Europa Liberă.
„Nu am permis în toate aceste calcule și în toate aceste realizări împreună cu colegii să apară pericolul unei găuri bugetare. Aceste majorări salariale au fost făcute într-o manieră extrem de responsabilă, nu doar identificând resurse suplimentare de acumulare la buget pentru acest an, dar în baza unor calcule foarte precise pentru 2015, pentru 2016, pentru 2017”, a declarat Iurie Leancă în contextul în care enumera realizările Guvernului.
„Aceste note pe care le-am văzut eu, că ar putea apărea unele găuri de acest gen, sunt absolut deplasate. Am şi rugat colegii de la Ministerul Finanţelor să vină cu explicaţii foarte tehnice pentru a combate această aserţiune greşită”, a mai adăugat șeful Executivului.
Agora precizează că fostul ministru al Finanțelor, Veaceslav Negruța, a scris recent pe blogul său că se atestă o gaură la încasarea veniturilor, iar suma se apropie de 8,5 miliarde de lei și este similară cu cea de acum cinci ani, când a fost schimbată guvernarea.