
Stela Pahomi nu a oferit careva declarații presei. Imediat ce a ieșit din sala de judecată, Pahomi s-a grăbit să părăsească clădirea.
Procurorul Andrei Băeșu a refuzat să facă declarații. Însă, avocații lui Ilan Shor, au notat că la următoarea ședință ar fi posibil să înceapă dezbaterile judiciare.
„Martorul apărării a confirmat poziția clientului nostru și a infirmat acuzațiile. Instanța urmează ulterior să decidă și să accepte declarațiile martorilor. După părerea noastră, Stela Pahomi, a răspuns la toate întrebările”, au menționat avocații primarului de Orhei, lăsând de înțeles că la următoarea ședință de judecată ar putea începe dezbaterile judiciare.
Stela Pahomi se află, la moment, în arest la domiciliu, fiind bănuită de dobândirea prin înșelăciune a acțiunilor de la Moldova Agroindbank, dar și spălarea banilor din această instituție. Ea a fost audiată, anterior și în calitate de martor în cazul lui Veaceslav Platon.