Trei grupuri bancare europene, cu prezență în Moldova – sub supravegherea directă a BCE

Trei grupuri bancare europene, cu prezență în Moldova – sub supravegherea directă a BCE
Foto: stiripesurse.ro

Banca Centrală Europeană a publicat lista instituțiilor de credit din zona euro pe care le va supraveghea în mod direct. Acestea nu vor mai fi supravegheate de către băncile centrale ale țării gazdă, iar printre ele sunt și companiile-mamă a trei bănci din Moldova.

BCE a publicat pe 4 septembrie 2014 lista instituțiilor de credit  care vor fi supravegheate direct de Banca Centrală Europeană. Printre cele 120 de companii selectate de BCE sunt și trei grupuri bancare care au bănci-fiice în Republica Moldova. Grupurile bancare sunt Société Générale S.A. (Franța), Erste Group Bank AG (Austria) și Veneto Banca S.C.p.A. (Italia). Cele trei instituții dețin total sau majoritar trei bănci din țara noastră, respectiv MOBIASBANCA - Groupe Societe Generale, BCR Chișinău și EXIMBANK - Gruppo Veneto Banca.

Cele 120 de instituții au fost calificate de BCE ca fiind semnificative. Acestea pot fi instituții de credit sau holdinguri financiare cu sediul în zona euro, sau pot fi de asemenea filiale din zona euro ale instituțiilor de credit stabilite în afara ariei respective. Lista a 120 de instituții de credit semnificative reprezintă aproape 85% din totalul activelor bancare din zona euro. Criteriile de selectare s-au bazat pe indicatorii de la 30 iunie 2014 și au cuprins:

  • valoarea totală a activelor;
  • importanța instituției pentru economia țării în care își are sediul sau pentru Uniunea Europeană în general;
  • gradul de complexitate a activităților transfrontaliere;
  • dacă au solicitat sau au primit asistență financiară din partea Mecanismului European de Supraveghere (ESM) sau Facilității Europene de Stabilitate Financiară (EFSF).

Totodată, în paralel cu lista instituțiilor de credit semnificative, BCE a stabilit și lista instituțiilor de credit mai puțin semnificative. Printre acestea este de asemenea un grup financiar prezent în Republica Moldova. Este grupul german ProCredit Holding AG & Co.KGaA, iar banca din Moldova este ProCredit Bank. Instituțiile mai puțin semnificative vor fi în continuare supravegheate de băncile centrale naționale, în cazul dat Bundesbank (Germania), dar BCE poate decide în orice moment să preia banca sub supraveghere directă, pentru a se asigura în supravegherea  adecvată a băncii.

Hotărârea BCE va intra în vigoare în termen de 2 luni, adică din 4 noiembrie 2014.

Lista completă a instituțiilor selectate.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Scoaterea Partidului Șor în afara legii? Cum ar fi posibil. Răspunsul politicienilor

Scoaterea Partidului Șor în afara legii? Cum ar fi posibil. Răspunsul politicienilor

Călătoriile cu trenul ar putea fi subvenționate pentru mii de tineri din Iași, Chișinău și Odesa

Călătoriile cu trenul ar putea fi subvenționate pentru mii de tineri din Iași, Chișinău și Odesa

Belarusul pune embargou pe produsele occidentale şi anunță sancţiuni împotriva companiilor aeriene din UE

Belarusul pune embargou pe produsele occidentale şi anunță sancţiuni împotriva companiilor aeriene din UE

Advertoriale
Invitro Diagnostics – de la laborator medical la Rețea de sănătate!

Invitro Diagnostics – de la laborator medical la Rețea de sănătate!

Intesa Sanpaolo, decernată cu titlul „BANCA ANULUI în ITALIA” de revista The Banker

Intesa Sanpaolo, decernată cu titlul „BANCA ANULUI în ITALIA” de revista The Banker

Dobânzi mai mici pentru bucurii mai mari! Credit de consum negarantat cu rata dobânzii de doar 9,99% la Victoriabank

Dobânzi mai mici pentru bucurii mai mari! Credit de consum negarantat cu rata dobânzii de doar 9,99% la Victoriabank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Pretinde Andrei Năstase la cârma PG? Răspunsul politicianului
  • 2
    După suspendarea alegerilor de la Bălți, Tauber propune să fie declarat caracterul captiv al statului
  • 3
    Protest în fața Parlamentului: Angajați din sistemul bugetar, nemulțumiți de anularea premiului anual. UPDATE: Deputații ies la discuții
  • 4
    Parlamentul se întrunește luni în ședință. Subiectele de pe ordinea de zi
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.