
Rusia: Medicii au spus că un băiat de șase ani, lovit de o mașină, era beat
Ministerul Afacerilor Interne rus și Comisia de anchetă au verificat cauza penală în care experții au concluzionat că un băiat de 6 ani, care a fost lovit de mașină, era beat. Despre caz s-a aflat aproape peste două luni de la accidentul, care i-a luat viața micuțului. Tatăl băiatului spune că un astfel de rezultat controversat se datorează faptului că soțul șoferiței implicate în accident, este membrul unui grup criminal, informează Meduza.
・
Accidentul, în urma căruia a fost lovit copilul, a avut loc pe 23 aprilie, iar martorii spun că femeia, la volanul unui Hyundai Solaris, mergea cu viteză și vorbea la telefon. După ce a lovit copilul, femeia a mai mers 10 metri, apoi a ieșit din mașină și a început să sune cuiva.
Dosarul penal pe numele șoferiței nu a fost deschis timp de o lună. După ce tatăl băiatului s-a plâns liderului unui partid, pe numele femeiei a fost intentată o cauză penală, iar aceasta riscă până la cinci ani de închisoare. Între timp, avocatul inculpatei afirma că băiatul a apărut brusc în fața mașinei și s-a așezat jos, din care cauză, clienta sa nu l-ar fi observat.
După un timp, tatălui i s-a spus că fiul său era foarte beat, atunci când a fost lovit de mașină, iar pe 12 iunie a primit și concluzia medico legală. Potrivit documentului, în sângele copilului de 6 ani, s-ar fi găsit 2,7 pro mile de alcool- asta e egal cu o sticlă de votkă, băută de un om matur. În urma unei astfel de cantități de alcool, copilul ar fi trebuit să fie la reanimare, potrivit experților citați de Meduza.
Tatăl victimei susține că cazul se prelungește din cauza că soțul șoferiței face parte dintr-o bandă locală.
În urma investigației, organele de ordine ruse au deschis un dosar penal pentru neglijență, împotriva experților care au determinat băiatul de șase ani ca fiind foarte beat.