
Țânțăreni nu cedează. Primăria Chișinău, nevoită să caute loc pentru a depozita deșeurile din Capitală
Problema deșeurilor din Capitală rămâne în continuare nesoluționată după ce locuitorii satului Țânțăreni au refuzat, la adunarea localității, să redeschidă groapa de gunoi.
・
„Ieri a avut loc adunarea din satul Țânțăreni. Locuitorii au fost categoric împotriva deschiderii platoului. Pe parcursul următoarelor zile rog să studiem orice posibilitate, să avem niște soluții de rezervă. Rog toți cei implicați în proces să caute alternative”, a îndemnat viceprimarul Nistor Grozavu.
După ce locuitorii din Bubuieci au protestat blocând accesul autospecialelor spre groapa de gunoi din localitate, primăria a propus să fie redeschisă groapa de gunoi de la Țânțăreni, pentru a depăși problema acumulării gunoiului în Capitală. Locuitorii nu au cedat însă îndemnelor de la primărie.
Viceprimarul Nistor Grozavu a cerut celor de la Autosalubritate să nu permită reținerea deșeurilor „nici măcar cu o oră” în condițiile temperaturilor înalte.