
Acuzații reciproce dintre primăria mun. Chișinău și Termoelectrica din cauza gestionării ÎMGFL-urilor insolvabile
Șeful al Direcției relații cu publicul al primăriei mun. Chișinău a venit cu acuzații în privința modulul de gestionare a Întreprinderilor Municipale pentru Gestionarea Fondului Locativ (ÎMGFL), care nu reușesc să salubrizeze orașul. Majoritatea dintre acestea au intrat în insolvabilitate din cauza datoriilor de peste 600 milioane de lei față de furnizorul de agent termic. Șeful de la Temoelectrica respinge acuzațiile și susține că la aceste întreprinderi municipale au fost depistate fraude majore, iar problemele sunt cauzate de modul în care sunt efectuate transferurile de surse financiare din partea autorităților locale.
・
„De mai mult timp mai multe întreprinderi municipale de gestionare a fondului locativ sunt în insolvență pentru pretinsele datorii față de Termoelectrica. Din cele 23 mai mult de jumătate sunt în insolvență. Prin intermediul instanței de judecată au fost desemnați administratori la aceste întreprinderi. Pretorii au spus că situația care o avem cu strânsul crengilor și curățenia se datorează inclusiv situației create. Ori administratorii motivează și refuză să execute lucrările prevăzute în fișele de post și în sarcina acestor întreprinderi. Unica chestiune importantă pentru ei este acumularea datoriilor, a declarat Vadim Brânzaniuc, șef al Direcției relații cu publicul al primăriei mun. Chișinău.
El mai spune că la întreprinderea 23 „administratorul a dat indicații contabilei ca toți banii acumulați pe cont să fie preluați. E vorba de 50 mii de lei. Întreprinderea mai are datorii de 2 mii de lei față de acest administrator. La situația pentru ziua de vineri rămăseseră doar trei angajați. Ceilalți au depus cereri și s-au eliberat”, susține Brânzaniuc.
Director general al Termoelectrica, Veaceslav Eni susține că aceste declarații sunt eronate.
„În toamna anului 2016 Termoelectrica a înaintat în instanța de judecată cereri de insolvabilitate pentru patru întreprinderi municipale din cele 23. Au fost numiți administratori autorizați. În urma controalelor s-au stabilit încălcări majore ce ține de furtul de apă caldă menajeră și agent termic. S-au inspectat circa 20-30 de blocuri locative unde s-au stabilit circa 3 mii de m3 de apă caldă menajeră nedeclarată sau s-a depistat existența contoarelor nesigilate”, menționează Veaceslav Eni.
El afirmă că Întreprinderile Municipale pentru Gestionarea Fondului Locativ au datorii de circa 630 de milioane de lei. Aproape toate cele 22 de IMGFL au fost declarate insolvabile în afară de 22 și 6.
„Aceste întreprinderi sunt gestionate de administratorul de insolvabilitate și direcția general-locativ comunală. Toate sursele financiare sunt transferate ÎMGFL-urilor sunt direcționate în exclusivitate de Direcția General-Locativ Comunală și nu de Termoelectrica. Din câte cunosc administratorul de insolvabilitate a ridicat salariul restant pentru cinci luni, în timp ce față de angajații întreprinderilor municipale nu s-au înregistrat restanțe”, a declarat directorul Termoelectrica.
Acesta subliniază că a atenționat în repetate rânduri administrația publică în privința respectării obligațiunilor de achitare repartizare a agentului termic și a apei calde managere.