Maradona îl preferă pe Messi, dar recunoaște că Ronaldo este „incredibil”

Maradona îl preferă pe Messi, dar recunoaște că Ronaldo este „incredibil”

„Nu-mi aduc aminte să-l fi văzut pe Lionel Messi jucând prost”, a afirmat, luni, Diego Maradona, care nu face rabat de elogii la adresa căpitanului naționalei de fotbal a Argentinei, informează AFP, citată de agerpres.ro.

„Îl prefer pe Messi lui Cristiano Ronaldo, dar trebuie să recunosc că acesta din urmă este un animal. El este incredibil”, a apreciat câștigătorul Cupei Mondiale din 1986.

„Mi-ar fi plăcut totuși ca starul portughez să fie argentinian. El mă face să mă gândesc mult la Gabriel Batistuta (atacantul naționalei Albiceleste care a participat la trei Cupe Mondiale, în 1994, 1998 și 2002). Cum atingea mingea, venea și golul”, a adăugat fostul idol al fotbalului argentinian, în vârstă de 56 de ani, într-un interviu acordat Tycsports din Dubai, oraș în care locuiește.

Publicitate

Revenind la Messi, Maradona a adăugat că acesta este cel mai bun jucător din lume chiar dacă nu a câștigat Cupa Mondială. „Singur, el nu va putea câștiga Mondialul. Este nevoie de o echipă solidă”, a precizat el.

„Istoria fotbalului își va aminti de Messi. Fotbalul i-a dat mult, atât cât el a dat acestui sport, iar o Cupă Mondială nu-i va aduce nimic în plus la imagine”, a mai pus Maradona.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal