Moțiunea de cenzură „România nu poate fi confiscată. Apărăm democrația și votul românilor” urmează să fie dezbătută și votată miercuri în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, scrie agerpres.ro.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a susținut, marți seara, că moțiunea de cenzură va trece. „Sunt realist. Mâine trece moțiunea”, a afirmat marți seara Dragnea.
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, marți, că PSD și ALDE au numărul de voturi asigurat, precizând că sunt 16 sau 17 parlamentari, dintre care unii din coaliție, care nu o votează.
„Este cu vârf și îndesat o majoritate necesară ca moțiunea să treacă. (...) Am făcut și socoteala inversă. Știm și care sunt cei care vor vota împotriva moțiunii, deci ne-am asigurat că lucrurile sunt în regulă. (...) Cu aproximație 16 sau 17, dar nu sunt numai din coaliție, din aproximările pe care le am. Sunt, de exemplu, cei cinci parlamentari care au plecat de la noi și care nu fac parte din coaliție”, a afirmat Tăriceanu, potrivit sursei citate.
Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat că liberalii vor fi prezenți în sală, dar nu vor vota moțiunea de cenzură.
În Parlamentul României sunt 464 de parlamentari, iar pentru a trece o moțiune de cenzură este nevoie ca aceasta să întrunească 233 de voturi „pentru”.
Potrivit site-urilor Camerei Deputaților și Senatului, în ambele Camere PSD are 221 de parlamentari, iar ALDE 26 de parlamentari, în total 247 de aleși care fac parte din coaliția de guvernare.
În ceea ce privește partidele din afara arcului guvernamental, PNL numără 98 de parlamentari, USR — 43, UDMR — 30, PMP — 26, minoritățile—17, iar 3 parlamentari sunt neafiliați.