
PSRM ar putea să nu voteze pentru sistemul electoral mixt. Care sunt condițiile impuse de Dodon
Președintele Igor Dodon a spus în ce condiții el și socialiștii vor susține schimbarea sistemului electoral de la cel proporțional la cel mixt. Într-o emisiune de la Accent TV, Dodon a declarat că dacă măcar una dintre cele patru condiții nu vor fi respectate, „mixtul” nu va trece de a doua lectură.
・
„Vom susține schimbarea sistemului electoral doar dacă în lege vor rămâne patru puncte foarte importante”, a declarat Dodon.
Prima condițiile este păstrarea pragului electoral actual de intrare în Parlament - cel de 6%. Cea de-a doua condiție este existența unui singur tur. „Trebuie să fie ales deputatul care a acumulat cele mai multe voturi în comparație cu alții”, a punctat Dodon.
În al treilea rând, Dodon a amintit despre Transnistria. „Trebuie să fie oferite, în mod obligatoriu, fotolii de deputați pentru reprezentanții regiunii transnistrene. Acestea nu trebuie să fie fotolii goale, ci oameni reali din regiune”, a mai spus Dodon.
Președintele a mai insistat pe deschiderea mai multor secții de vot peste hotare, „în special în Rusia”, pentru ca migranții să poată vota „mai activ”.
„Dacă aceste puncte vor rămâne în proiect, noi vom vota pentru el și în a doua lectură. În cazul în care colegii din Parlament nu vor fi de acord cu măcar unul dintre ele, noi nu vom vota”, a promis Dodon.