La scurt timp a fost depistat un alt autovehicul, încărcat cu produse de tutungerie similare, cu masa de 4060 kg, pregătite pentru scoaterea ilegală de pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, într-unul dintre depozitele verificate, au fost depistat alte 2500 kg de tutun, fără documente însoţitoare, pregătite pentru scoatere frauduloasă de pe teritoriul Republicii Moldova.
Valoarea tutunului depistat şi ridicat se estimează la 2,5 milioane lei.
Descinderile s-au soldat cu percheziţii la mai multe adrese din ţară, inclusiv sedii ale companiilor administrate de către suspecţi, unde au fost depistate o serie de documente şi dispozitive electronice care atestă implicarea acestora în infracţiunea de contrabandă, fiind ridicate înscrisuri de ciornă şi blocuri de sistem care urmează a fi supuse expertizei informaţionale.
De asemenea, la cele şapte unităţi de depozitare şi producere deţinute de către liderul grupării, au fost depistate 300 de tone de tutun, în valoare totală de 60 milioane lei, provenienţa căruia urmează a fi stabilită, precum şi 520 241 de pachete de ţigarete, estimate la peste 3 milioane lei.
Trei membri ai grupării, şoferii camioanelor şi însoţitorul mărfii au fost reţinuţi, aflîndu-se în prezent în arest preventiv.
La cîteva zile după ridicarea mărfii de contrabandă, după stabilirea provenienţei acesteia, a fost reţinut şi organizatorul grupării, care este fondator şi administrator al unor companii de prelucrarea a tutunului.
În prezent, investigaţiile pe caz continuă, în scopul identificării întregii reţele infracţionale şi tuturor persoanelor implicate în schema de contrabandă cu produse de tutungerie. În caz de condamnare, făptuitorii riscă pedeapsa închisorii pe un termen de la 3 la 10 ani.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.