CSJ refuză anularea referendumului anti-Chirtoacă

CSJ refuză anularea referendumului anti-Chirtoacă
Foto: Diez.md

Curtea Supremă de Justiție a respins astăzi recursul avocaților lui Dorin Chirtoacă care au contestat decizia Curții de Apel Chișinău cu privire la înregistrarea grupului de inițiativă în vederea colectării semnăturilor pentru organizarea referendumului de demitere a edilului capitalei. Conform deciziei magistraților, recursul este declarat drept inadmisibil, scrie deschide.md.

Amintim că avocata lui Dorin Chirtoacă, Tatiana Iovu, a anunțat pe 18 mai contestarea, la Curtea Supremă de Justiție, înregistrării grupului de inițiativă cu privire la colectarea semnăturilor pentru referendumul cu privire la demisia primarului.

La 11 mai, Judecătoria Chişinău a înmânat listele de subscripție și legitimațiile membrilor grupului de inițiativă, după ce la 27 aprilie, Curtea de Apel a admis cererea socialiștilor privind înregistrarea grupului menţionat.

La 28 mai socialiștii au anunțat despre colectarea numărului minim necesar pentru organizarea și desfășurarea referendumului local cu privire la demisia edilului. PSRM a colectat atunci 65 838 de semnături, pe când minimul necesar, stabilit de Comisia Electorală Centrală, constituie 64 411 de semnături.

Conform Codului Electoral, pentru inițierea referendumului sunt necesare semnăturile a cel puțin 10% din numărul cetăţenilor cu drept de vot, care domiciliază pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale respective.

Semnăturile colectate urmează să fie prezentate Judecătoriei Chișinău, care are la dispoziție 15 zile pentru verificarea dosarului. Ulterior, documentele vor fi expediate către Consiliul municipal Chișinău (CMC) care urmează să decidă cu votul majorității consilierilor (cel puțin 26 din 51) organizarea referendumului. Hotărârea CMC va fi prezentată Comisiei Electorale Centrale, care, la rândul său, va anunța data desfășurării referendumului local, dar și constituirea circumscripției electorale.

Socialiștii au declarat anterior că referendumul local ar putea fi organizat în luna octombrie 2017.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Fenomenul #ROOFOFFLINE: Răsfoim albumul cu amintiri și batem în cuie data următoarei întâlniri. Pentru că prietenii și stelele ne așteaptă...

Fenomenul #ROOFOFFLINE: Răsfoim albumul cu amintiri și batem în cuie data următoarei întâlniri. Pentru că prietenii și stelele ne așteaptă...

O companie a fost trimisă în judecată pentru contrabandă cu țigări în valoare de peste șapte milioane de lei

O companie a fost trimisă în judecată pentru contrabandă cu țigări în valoare de peste șapte milioane de lei

Conducerea PSRM, în discuții cu ambasadorul UE în Moldova. Furculiță: Dosarele în care figurează Dodon, socialiștii și Stoianoglo trebuie stopate

Conducerea PSRM, în discuții cu ambasadorul UE în Moldova. Furculiță: Dosarele în care figurează Dodon, socialiștii și Stoianoglo trebuie stopate

Advertoriale
Tork -  brandul Nr.1 în Europa - acum și în Moldova. Unde pot fi găsite cele mai căutate produse și soluții profesionale de igienă

Tork - brandul Nr.1 în Europa - acum și în Moldova. Unde pot fi găsite cele mai căutate produse și soluții profesionale de igienă

METRO a provocat viitorii bucătari să concureze în „rețete delicioase” la Campionatul Gastronomic pentru Juniori

METRO a provocat viitorii bucătari să concureze în „rețete delicioase” la Campionatul Gastronomic pentru Juniori

Lansarea proiectului „Clean technology innovation programme for SMEs and start-ups in the Republic of Moldova (GCIP Moldova)”

Lansarea proiectului „Clean technology innovation programme for SMEs and start-ups in the Republic of Moldova (GCIP Moldova)”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sub lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Kremlinul consideră situația cu Dodon o chestiune internă a R. Moldova, totuși reprezentanții de la Moscova rămân alarmați
  • 2
    Dodon, mesaj din izolator: Guvernarea îl înlătură pe cel de care se teme
  • 3
    Fostul președinte Igor Dodon a fost escortat de procurori (VIDEO)
  • 4
    Masacru într-o școală din Texas, SUA: Un tânăr a împușcat mortal 19 copii și doi adulți
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.