După ce primarul de Orhei, Ilan Shor, a fost condamnat ieri de prima instanță la 7 ani și 6 luni de închisoare, astăzi avocații lui - Denis Ulanov și Iulian Balan - au spus că nu vor fi mulțumiți până nu le va fi achitat clientul. Ei au precizat că vor merge cu atac la Curtea de Apel.
„Nu putem fi mulțumiți de decizia instanței până când clientul nostru nu va fi achitat. Insistăm asupra nevinovăției lui Ilan Shor și vom rămâne pe poziții. Chiar dacă sentința este de acuzare, am reușit să avem rezultate semnificative. Am reușit să formulăm dovezi și să chestionăm martori. Chiar și cei care erau interogați de acuzare, ofereau dovezi care ar putea să contribuie la achitarea lui Shor. Nu există dovezi că Shor ar fi furat bani de la BEM și s-a dovedit că el nu este beneficiarul acestor sume”, a declarat avocatul Denis Ulanov.
Potrivit altui apărător, Iulian Balan, „nu au fost motive suficiente pentru plasarea lui Shor în arest”.
„La sigur vom contesta sentința la Curtea de Apel Chișinău în speranța unui proces echitabil și că argumentele noastre vor fi luate în calcul. Deși am primit o sentință care nu în toate coincide cu poziția procurorilor, e departe de poziția apărării care pledează pentru achitare totală”, a spus Balan.
Până la pronunțarea Curții de Apel, Ilan Shor a fost eliberat din arest la domiciliu și se poate deplasa la muncă. Însă, se află sub control judiciar și nu are dreptul să părăsească hotarele Republicii Moldova.
Dacă decizia motivată a Curții de Apel va coincide cu cea a Judecătoriei Buiucani, Shor urmează să stea în închisoare 6 ani jumate, întrucât anul petrecut în arest la domiciliu va fi scăzut din pedeapsă.
Vezi și aceste știri

Reprezentanților R. Moldova la Eurovision li s-a conferit distincția „Meritul diplomatic”

Urmărirea penală în privința lui Dodon poate fi reluată. Reniță: După doi ani de luptă, PG poate face o investigație imparțială
