Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor neagă informațiile potrivit cărora pe teritoriul țării noastre a fost înregistrat un nou caz de pestă porcină.
„În legătură cu apariția în mass media a informației precum că în satul Plopi, raionul Dondușeni a fost înregistrat un posibil caz de pestă porcină africană, venim cu precizarea, că în prezent pe teritoriul Republicii Moldova nu este înregistrat nici un caz nou de pestă porcină africană.
Solicităm autorilor, în special, amatorilor de senzații, să nu utilizeze zvonurile sau presupunerile neîntemeiate, dar să se documenteze la specialiștii din domeniul veterinăriei sau la instituțiile abilitate, de competența cărora ține depistarea bolii, investigațiile de laborator de și ocrotire a sănătății animalelor” ,se menționează în comunicatul emis de ANSA.
De remarcat că ultimul focar de pestă porcină a fost lichidat la începutul lunii iunie a acestui an în satul Brătușeni din raionul Edineț.
Vezi și aceste știri

Argint pentru R. Moldova la Campionatul European Under 20 de la Roma

Un deputat PAS vine cu clarificări, în contextul reformei învățământului superior. „Universitatea Agrară nu va fi lichidată”

Machine Learning și Inteligență Artificială. Endava Moldova dezvoltă zone noi din domeniile de analiză a datelor
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
