
Situația în Chișinău de după furtună. Peste 130 copaci doborâți și câteva acoperișuri deteriorate
Primăria Chişinău informează despre situaţia în municipiu, ca urmare a furtunii şi ploii de ieri. În Chişinău au fost doborâţi sau au fost parţial afectaţi de vânt peste 130 de copaci, dintre care, pe 46 de adrese, au fost afectate reţelele de contact ale transportului electric. De asemenea, în urma furtunii, au fost înregistrate circa 10 rupturi de fire electrice a reţelei de iluminat public.
・
Potrivit primăriei, angajaţii ÎM „Asociaţia de Gospodărire a Spaţiilor Verzi” şi ai ÎM „Regia Transport Electric Chişinău” au acţionat operativ pentru a asigura înlăturarea consecinţelor furtunii şi deblocarea străzilor.
După 2 ore de la furtună, s-a reuşit restabilirea reţelei de contact a transportului electric, iar până la această oră au fost îndeplinite peste 60 la sută din volumul de lucrări necesare. De dimineaţă se intervine cu 8 turnuri, 2 macarale, 30 de unităţi de transport şi în teren acţionează peste 200 de angajaţi ai ÎM „Asociaţia de Gospodărire a Spaţiilor Verzi”. Serviciile municipale estimează ca până la sfârşitul zilei să finalizeze înlăturarea tuturor copacilor doborâţi de vânt.
La ora actuală, transportul public circulă în regim normal, conform graficului zilei de sâmbătă.
Furtuna de ieri a adus prejudicii şi fondului locativ. Cea mai dificilă situaţie s-a înregistrat pe str. Ialoveni, 96, unde a fost deteriorat circa 60 de metri pătraţi a acoperişului blocului locativ. De asemenea, parţial a fost afectat acoperişul caselor de pe str. Timiş, 5, precum şi str. Columna, 181.
De dimineaţă, angajaţii Regiei „Exdrupo” acţionează pentru a curăţa străzile şi reţelele pluviale afectate de ploaie şi evacuează nămolul şi deşeurile aduse de vânt şi ape.