Reprezentanţii regimului de la Phenian au negat acuzaţiile aduse de Statele Unite legate de torturarea studentului american închis în Coreea de Nord, care a decedat la scurt timp după ce a fost eliberat, afirmând că tânărul a fost închis în „condiţii umane”, relatează cotidianul The Guardian, citat de mediafax.ro.
Coreea de Nord mai acuză SUA că efectuează o campanie de discreditare a regimului de la Phenian, alimentată de moartea lui Otto Warmbier, studentul american întors în Statele Unite în comă după 17 luni de detenţie în închisorile nord-coreene.
„Faptul că Warmbier a murit brusc la mai puţin de o săptămână după întoarcerea sa în SUA în stare lui normală de sănătate (...) este un mister şi pentru noi. Cei care nu au nicio idee despre cât de bine a fost tratat Warmbier, care a fost închis în condiţii umane, îndrăznesc să ne acuze de maltratare şi tortură”, a declarat un purtător de cuvânt al Guvernului de la Phenian.
Departamentul de Stat al SUA nu a dorit să comenteze comentariile făcute de Coreea de Nord în privinţa tratamentului aplicat lui Warmbier.
Studentul american Otto Warmbier, repatriat din Coreea de Nord unde a fost ţinut prizonier timp de 17 luni, a murit la un spital din Cincinnati, având leziuni cerebrale grave. Otto Warmbier, student la Universitatea din Virginia, a fost condamnat în martie 2016, în Coreea de Nord, la 15 ani de închisoare şi muncă silnică pentru săvârşirea unor activităţi contra siguranţei statului nord-coreean. El a fost arestat în timp ce vizita ţara ca turist.
Vezi și aceste știri

Radu Marian, despre prețul la ulei: După calculele noastre, nu ar trebui să fie mai mare de 35 de lei

Ministrul Justiției a explicat de ce a avut o opinie separată concordantă în privința activității lui Stoianoglo
