PD nu cedează: Proiectul sistemului mixt va fi îmbunătățit și adoptat. Candu: În RM nu există consens la nimic

PD nu cedează: Proiectul sistemului mixt va fi îmbunătățit și adoptat. Candu: În RM nu există consens la nimic

Invitat la emisiunea ÎnProfunzime de la Pro TV, președintele Parlamentului a declarat că săptămâna viitoare democrații vor inaugura o nouă rundă de dezbateri publice referitoare la schimbarea sistemului electoral actual în cel mixt. În același timp, Andrian Candu a declarat că o bună parte a recomandărilor Comisiei de la Veneția vor fi luate în considerare, deși oficialii și instituțiile europene insistă să se țină cont de toate recomandările.

„De exemplu, ceea ce ține de formarea circumscripțiilor electrorale, avem deja unele idei, ce ține de votul în diasporă și în Transnistria, la fel încercăm să soluționăm problema și deja avem unele propuneri”, a declarat democratul.

După îmbunătățirea inițiativei legislative, aceasta va fi votată în a doua lectură în Parlament, a spus Candu, care a precizat că nu se așteaptă la un consens larg în societate, deoarece în Republica Moldova nu există consens la niciun capitol.

Totodată, Candu a spus că Comisia de la Veneția nu are dreptul să impună unui stat suveran un sistem electoral sau altul, această decizie urmând să fie luată de către Parlamentul de la Chișinău, care este delegatul poporului R. Moldova.

Amintim că mai mulți demnitari de rang înalt ai instituțiilor europene au chemat guvernarea de la Chișinău să țină cont de toate recomandările Comisiei de la Veneția legate de sistemul electoral. Printre aceștia se numără președintele Consiliului European, Donald Tusk și Comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocieri de extindere, Johannes Hahn.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.