Guvernul italian, dispus să plătească 17 mlrd de euro pentru salvarea a două bănci

Guvernul italian, dispus să plătească 17 mlrd de euro pentru salvarea a două bănci
Foto: Profit.ro

Guvernul italian este dispus să plătească 17 miliarde de euro pentru a salva două bănci - Veneto Banca şi Banca Popolare di Vicenza. Oficialii de la Roma vor să le salveze în ultimul moment fiindcă Banca Centrală Europeană vrea să le închidă, din cauza neîndeplinirii cerinţelor de capitalizare. Una dintre ele, Banco Veneto, este prezentă şi în Republica Moldova. 

Problemele celor două bănci au început în urmă cu doi ani, când Banca Centrală a Italiei a constatat un deficit de capital. Le-a recomandat celor două instituţii să se pună rapid pe picioare, dar problemele au continuat. În ciuda unor investiţii de trei miliarde şi jumătate de euro în 2016, cele două bănci nu au convins Banca Centrală Europeană, nemulţumită de planurile de recapitalizare şi restructurare a activităţii, scrie digi24.ro.

„Vrem ca aceste bănci să meargă înainte, dacă băncile ar fuziona, ar avea cu siguranţă un viitor bun. Important este ca băncile să vrea fie bănci. Iar politicienii să înceapă să facă ceva concret, pentru că până acum nu a făcut nimic”, spune Patrizio Miatello, analist economic.

În urmă cu câteva săptămâni, ministrul Economiei dădea asigurări că cele două bănci nu vor fi închise. Acum, oficialii italieni s-au întâlnit în şedinţă de urgenţă pentru stabilirea procedurilor de lichidare, astfel încât să nu fie afectaţi deţinătorii conturilor curente. Pentru Comisia Europeană soluţia este una simplă: Veneto Banca şi Banca Popolare di Vicenza trebuie închise.

„Putem spune că urmărim situaţia şi suntem în permanenţă în legătură cu Ministerul Economiei şi autorităţile financiare din Italia, din Europa. Vreau să confirm că siguranţa clienţilor este un aspect important al discuţiilor pe care le avem”, a spus Paolo Gentiloni, premierul Italiei.

Este de aşteptat acum ca activele neperformante ale celor două bănci, estimate la circa 20 de miliarde de euro, să fie preluate de o altă bancă. Iar potrivit informaţiilor din presă, Intesa Sanpaolo, a doua bancă din Italia, negociază cu autorităţile de la Roma preluarea activelor, contra unor condiţii foarte stricte.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Șeful de la Spații Verzi va fi eliberat din funcție. Ceban cere demiterea conducerii Agenției de Mediu

Șeful de la Spații Verzi va fi eliberat din funcție. Ceban cere demiterea conducerii Agenției de Mediu

Negocierile dintre Rusia și Ucraina au fost suspendate, la șase zile de la reluare

Negocierile dintre Rusia și Ucraina au fost suspendate, la șase zile de la reluare

Își vor petrece următoarele 20 de zile în arest. Cinci adolescenți din Hîncești, reținuți pentru furt

Își vor petrece următoarele 20 de zile în arest. Cinci adolescenți din Hîncești, reținuți pentru furt

Advertoriale
Un nou curs de educație financiară va fi digitalizat în cadrul campaniei  naționale  „Generația Inteligenței Financiare”

Un nou curs de educație financiară va fi digitalizat în cadrul campaniei naționale „Generația Inteligenței Financiare”

EU Tech Days în Cahul, în contextul celebrării Zilei Europei (VIDEO)

EU Tech Days în Cahul, în contextul celebrării Zilei Europei (VIDEO)

10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Președintele rus și-a găzduit aliații la Moscova. Doar Putin și Lukașenko s-au referit la Ucraina
  • 2
    Presa internațională anunță când se va pronunța Comisia Europeană cu privire la aderarea Moldovei, Ucrainei și Georgiei la UE
  • 3
    Zdob și Zdub și Frații Advahov au revenit acasă. Primele declarații făcute pe peronul Gării Feroviare
  • 4
    Unde s-ar putea organiza ediția 2023 a Eurovision, dacă războiul din Ucraina continuă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.