25 de eurodeputați din cinci grupuri parlamentare (PPE, ALDE, Grupul Verzilor, Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni și Alianța Socialiștilor și Democraților) cer retragerea proiectului privind sistemul electoral mixt. Europarlamentarii au semnat o scrisoare adresată lui Igor Dodon, Andrian Candu și Pavel Filip în care le cer autorităților moldovene „să se concentreze pe problemele reale ale populației”, subliniind că mixtul va „favoriza un grup mic și nu poporul moldovean”.
„Adoptarea noii legi într-o manieră deloc transparentă fără o consultare cu opoziția și societatea civilă ne face să credem că o asemenea schimbare va favoriza un grup restrâns și nu întreg poporul moldovean”, scriu deputații.
Semnatarii scriu că așteaptă de la autorități „să rezolve adevăratele probleme ale moldovenilor: corupția, investigarea fraudei bancare, reformarea sistemului judiciar, libertatea presei” și altele.
„Vă îndemnăm să luați în serios opinia Comisiei de la Veneția și să retrageți noua lege. Un sistem electoral reprezentativ, just și incluziv este crucial pentru consolidarea democrației”, conchid autorii.
Vezi și aceste știri

Active în sumă de peste 150 de milioane de lei, puse sub sechestru în dosarul portului Giurgiulești

Armata rusă s-a retras de pe Insula Șerpilor. Ministerul Apărării de la Moscova: Gest de bunăvoință
