O familie din China a făcut o donaţie record de 350 de milioane de dolari

O familie din China a făcut o donaţie record de 350 de milioane de dolari
FOTO: www.moneycrashers.com


Universitatea Harvard a primit o donaţie de 350 de milioane de dolari, cea mai mare din istoria instituţiei de învăţământ superior, din partea unei familii din Hong Kong, pentru cercetarea pandemiilor şi găsirea de soluţii pentru sistemele de sănătate slab dezvoltate, scrie Zf.ro. 

Donaţia familiei Chan reprezintă 75% din suma de 450 de milioane de dolari pe care Facultatea de Sănătate Publică intenţiona să o strângă până în 2018, aceasta fiind cea mai importantă sumă donată către Harvard în cei 378 de ani de existenţă ai universităţii.
Decanul facultăţii, Julio Frenk, a declarat că banii vor fi folosiţi pentru extinderea programelor de cercetare întreprinse de facultate şi pentru acordarea de ajutoare studenţilor.

De cealaltă parte, familia Chan a explicat că a făcut această donaţie întrucât cerecetarea în domeniul sănătaţii publice are potenţialul de a ajuta comunităţi întregi, nu doar indivizi, cum este cazul medicinei.

„Dacă ne uităm la lumea de astăzi, vedem că a evoluat într-un sens în care sănătatea publică este mai necesară decât oricând. Dacă vrem să fim eficienţi în faţa ameninţărilor la adresa sănătăţii la nivel global, atunci sănătatea publică trebuie să fie parte a soluţiei”, a declarat Gerald Chan, care a absolvit în anii '70 facultatea către care a făcut acum donaţia.

De altfel, oficialii facultăţii au precizat că banii donaţi vor fi direcţionaţi către găsirea de soluţii pentru rezolvarea crizelor umanitare cauzate de pandemii şi susţinerea sistemelor de sănătate slab dezvoltate.

Gerald Chan şi fratele său, Ronnie Chan, au împreună o avere de 3 miliarde de dolari, ocupând locul 17 în topul Forbes al celor mai bogaţi oameni din Hong Kong.

Hai să fim prieteni! Hai să #SusținemPresa independentă cu câte un abonament AGORA, de 98 de lei.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Abia în 2022 va începe construcția primului depozit regional de gestionare a deșeurilor solide

Abia în 2022 va începe construcția primului depozit regional de gestionare a deșeurilor solide

Impedimente în traficul rutier din capitală, discutate de MAI și Primăria Chișinău. Care sunt propunerile pentru fluidizare

Impedimente în traficul rutier din capitală, discutate de MAI și Primăria Chișinău. Care sunt propunerile pentru fluidizare

Vaccinarea pe roți: Unde vor staționa astăzi cele două puncte mobile de imunizare

Vaccinarea pe roți: Unde vor staționa astăzi cele două puncte mobile de imunizare

Advertoriale
Ediție YardSale cu arome de toamnă. Când și unde se ține ediția „Brave New World”

Ediție YardSale cu arome de toamnă. Când și unde se ține ediția „Brave New World”

MAIB - „Leader in Card Performance 2021”, potrivit Mastercard

MAIB - „Leader in Card Performance 2021”, potrivit Mastercard

Infrastructură modernă de cartier, grație unui parteneriat dintre Inamstro și Primăria Municipiului Iași

Infrastructură modernă de cartier, grație unui parteneriat dintre Inamstro și Primăria Municipiului Iași

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Decizie CtEDO: Alexander Litvinenko, spionul otrăvit cu poloniu, a fost asasinat de agenți ai Federației Ruse
  • 2
    O inițiativă legislativă a Maiei Sandu ar permite reducerea tarifelor la gazele naturale prin eliminarea unor cheltuieli de 150 de milioane de lei pe an
  • 3
    Fondurile confiscate de la Luca Filat vor fi returnate Guvernului R. Moldova. Un memorandum în acest sens a fost semnat de Ministrul Muncii și Amabasadorul britanic
  • 4
    Președintele american, Joe Biden de la tribuna Adunării ONU: „Lumea democratică e pretutindeni, (...) trăiește în moldovenii mândri”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.