
Zborul unei companii chineze, amânat cu cinci ore, după ce o bătrână și-a aruncat mărunțișul în motorul avionului
O femeie în vârstă, superstițioasă și-a aruncat monedele din buzunar în motorul avionului cu care urma să zboare, pentru „a avea noroc”. Zborul, efectuat de compania China Southern Airlines, a fost amânat până nu au fost extrași toți banii, scrie BBC.
・
Bătrâna în vârstă de 80 de ani și-a aruncat tot mărunțișul în motorul aeronavei în timp ce pasagerii erau îmbarcați la bord. Ea le-a spus polițiștilor că a făcut acest gest în timp ce se „ruga să fie în siguranță”
Din nouă monede aruncate, doar una a ajuns la motor. Asta însă, a fost de ajuns pentru ca cei 150 de pasageri să fie evacuați, iar zborul să fie amânat pentru 5 ore.
Poliția a fost chemată pe aeroport, după ce un pasager a observat comportamentul straniu al femeii și a alertat autoritățile.
Bătrâna, care călătorea împreună cu soțul, fiica și ginerele, a fost interogată de polițiști, însă, nu va fi pusă sub acuzare, scrie media locală.
Autoritățile au distribuit mai apoi o poză cu monedele găsite, aproximativ 0.25 de dolari.

