Petrenco, despre sentința instanței de judecată: „Este răfuiala lui Plahotniuc, dar a făcut o greșeală”

Petrenco, despre sentința instanței de judecată: „Este răfuiala lui Plahotniuc, dar a făcut o greșeală”

Fostul deputat Grigore Petrenco, s-a arătat nemulțumit de decizia instanței de judecată, potrivit căreia a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare și a primit o amendă de 10 000 de lei. 

Deși, își va ispăși pedeapsa în libertate, fostul deputat s-a declarat indignat și afirmă că va cere achitarea la Curtea de Apel.

„Este revoltător. Acesta este un dosar politic, s-a spus o sentință dictată la comandă, iar Plahotniuc a făcut o mare greșeală acum. Noi am protestat pașnic, nu a fost nicio dovadă care ne-ar fi demonstrat vinovăția. Polițiștii au atacat atunci protestatarii pașnici. Vom cere achitarea la Curtea de Apel. Ne-au fost încălcate drepturile. Sunt convins că este răfuiala personală a lui Plahotniuc. Este o încercare a regimului de a intimida opoziția”, a menționat Petrenco.

De asemenea, acesta a menționat că nu contează faptul că pedeapsa este cu suspendare, deși procurorul ceruse una cu executare. „Am fost declarați vinovați. Noi nu recunoaștem această sentință ca fiind una legală. Nu suntem de acord cu nicio sentință de condamnare. R. Moldova va fi condamnată la CtEDO pentru încălcarea drepturilor omului, iar asta va avea și urmări negative pentru buget”, a mai spus Petrenco.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.