Părinții vor avea dreptul să fie alături de copii lor în secțiile de reanimare și terapie intensivă

Părinții vor avea dreptul să fie alături de copii lor în secțiile de reanimare și terapie intensivă

Spitalele vor permite părinților să-și supravegheze copiii internați în secțiile de Terapie Intensivă și Reanimare. Minorii până la vârsta de trei ani vor fi însoțiți permanent de unul dintre membrii familiei. În cazul copiilor mai mari, accesul adulților va fi asigurat în funcție de posibilitățile instituției medicale. Măsurile sunt prevăzute în Regulamentul cu privire la accesul reprezentanților legali în secțiile de Reanimare și Terapie Intensivă, aprobat de Ministerul Sănătății.

Regulamentul prevede ca pacienții minori să fie însoțiți în secțiile de Terapie Intensivă și Reanimare de un reprezentant legal. Acesta poate fi unul dintre membrii familiei sau tutorele, în cazul în care copilul este orfan sau părinții sunt plecați din țară.

Reprezentantul legal va avea acces în secțiile de Terapie Intensivă și Reanimare și în afara programului de vizite, inclusiv în timpul nopții. În acest caz, va fi necesară permisiunea șefului secției, sau în lipsa acestuia, a medicului reanimatolog de gardă.

Reprezentantul legal va fi obligat, la intrarea în secție, să îmbrace un halat medical, o bonetă, o mască și să încalțe bahile. La prima vizită, acesta va primi echipamentul necesar din partea instituției medicale. De asemenea, personalul medical le va oferi posibilitatea să-și dezinfecteze mâinile.

Reprezentantul legal va fi obligat să semneze un acord de confidențialite, prin care va consimți respectarea regulilor de acces și comportament în secțiile de Terapie Intensivă și Reanimare. De asemenea,  el își va asuma responsabilitatea să nu divulge informații despre starea de sănătate a altor pacienți și să nu facă imagini foto și video.

Personalul medical va refuza accesul în secțiile de Terapie Intensivă și Reanimare a reprezentanților legali beți, drogați, agresivi sau cu simptome de boală contagioasă.  De asemenea,  medicii vor putea interzice adulților să asiste la procedurile de resuscitare a copiilor.

Refuzul accesului în secțiile de Terapie Intensivă și Reanimare va fi oferit în formă scrisă, în decurs de 24 de ore. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
906 cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore. Câte persoane au decedat

906 cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore. Câte persoane au decedat

Februarie 2022 – termenul stabilit de NASA pentru a lansa Artemis 1, prima misiune din programul de revenire pe Lună

Februarie 2022 – termenul stabilit de NASA pentru a lansa Artemis 1, prima misiune din programul de revenire pe Lună

Ceartă cu împușcături între un polițist de sector și un grup de tineri. Reacția Inspectoratului General al Poliției

Ceartă cu împușcături între un polițist de sector și un grup de tineri. Reacția Inspectoratului General al Poliției

Advertoriale
Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    SIS a solicitat blocarea unui portal de știri ucrainean pentru că ar fi distribuit informații false despre criza gazelor (DOC)
  • 2
    Taxarea electronică – un eșec? Doar 1.88% din numărul total al călătorilor plătesc electronic în troleibuzele din Chișinău
  • 3
    Ceartă cu împușcături între un polițist de sector și un grup de tineri. Reacția Inspectoratului General al Poliției
  • 4
    Industria textilă din Coreea de Sud a fost salvată de serialul „Squid Game”. Cum a fost posibil
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.