Proiectul lui Candu cu privire la tichetele de masă, avizat pozitiv de Guvern

Proiectul lui Candu cu privire la tichetele de masă, avizat pozitiv de Guvern

Executivul a aprobat astăzi avizul asupra proiectului de lege cu privire la tichetele de masă, înaintat de către un grup de deputaţi, unul dintre autori fiind Andrian Candu. Avizul vine la scurt timp după reluarea dezbaterilor parlamentare pe marginea documentului. Premierul Pavel Filip a salutat avizul, spunând că inițiativa este una necesară, deși a fost supusă criticii.

În aviz se menționează că angajatorul urmează să distribuie salariaţilor tichete de masă la sfârșitul fiecărei luni, reieşind din numărul zilelor lucrătoare din luna următoare. Totodată, salariatul urmează să utilizeze un număr de tichete cel mult egal cu numărul zilelor efectiv lucrate.

Potrivit autorilor proiectului, valoarea nominală a unui tichet de masă va constitui 45 de lei, acestea fiind eliberate atât pe suport de hârtie, cât și în format electronic.

Conform Avizului, promovarea proiectului de Lege cu privire la tichetele de masă necesită a fi consultată cu organizaţiile sindicale şi patronale.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.