Centrul Național Anticorupție (CNA) a reținut un locuitor al capitalei, în vârstă de 23 de ani, care ar fi încercat să corupă doi angajaţi ai Departamentului înregistrare şi identificare a mijloacelor de transport si calificare a conducătorilor auto din cadrul CRIS Registru.
Acesta le-ar fi propus examinatorilor 200 de euro pentru a-i schimba calificativul la proba practică din respins în admis.
Pentru documentarea cazului, responsabilii de la Registru au sesizat CNA, care a reuşit să reţină persoana, ultima fiind bănuită de corupere activă.
În prezent, tânărul se află în izolator, pe numele lui fiind iniţiată o urmărire penală în temeiul art. 325 Cod penal. Legislaţia în vigoare prevede o pedeapsă cu închisoarea de până la 6 ani şi amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale.
Procuratura anticorupţie conduce urmărirea penală.
Vezi și aceste știri

Erdogan spune că Turcia nu aprobă aderarea la NATO a Suediei și Finlandei

Miniștrii Culturii de la Chișinău și București, despre controversa de la Eurovision: Nu este în puterea unui festival de muzică să confirme sau infirme legătura noastră spirituală (VIDEO)

Liderii UE nu au reușit să ajungă la o poziție unanimă cu privire la interzicerea petrolului rusesc
Advertoriale

10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

EXIMBANK lansează proiectul EU4Business - 5 milioane euro pentru dezvoltarea afacerilor locale
