Domnica Manole: Pe timpul lui Voronin justiția era mai independentă

Domnica Manole: Pe timpul lui Voronin justiția era mai independentă
Foto: captura video

Judecătoarea Curții de Apel, Domnica Manole susține că există o acțiune concertată a mai multor instituții ale statului pentru a o scoate din sistemul judecătoresc. Totuși, cazul ei creează un precedent foarte grav în care nici un judecător nu are garanția că poate rămâne în funcție.

Pe 4 iulie curent Consiliul Superior al Magistraturii a decis că Domnica Manole nu e compatibilă cu funcția de judecător. 

Domnica Manole susține că Consiliul Superior al Magistraturii nu are competențe, fără o procedură disciplinară, de a elibera judecătorii din funcție. Astfel, ea a contestat această decizie la Curtea Supremă de Justiție.

„Ceea ce a făcut Consiliul Superior al Magistraturii este un precedent foarte grav pentru întreg sistemul judecătoresc. Nimeni nu are garanție că peste o lună două nu se va repeta aceeași procedură și în privința unui judecător de la Curtea Supremă de Justiție sau în privința altui. Legea spune forte clar că procedura a fost încălcată. Unica procedură de eliberare din funcție este cea prevăzută este cea din Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor. Consiliul Superior al Magistraturii nu este un organ constatator, ci unul de executare”, a declarat Domnica Manole.

Ea remarcă faptul că judecătorii care au susținut-o au fost intimidați. Totodată, au existat acțiuni concertate a mai multor instituții ale statului, care sunt influențate să o scoată din sistemul judecătoresc.

„După 31 mai practic toți [judecătorii] au fost intimidați. Unora li s-au creat probleme la evaluare sau în alte situații. Cum poți să te lupți cu acest sistem: SIS, CSM, Procuratura Generală? Cum să te lupți cu ei? Eu sunt o persoană fizică, un judecător, o femeie care cunosc legea și să-mi expun punctul meu de vedere și de un an și ceva durează acest lucru. Toți judecătorii în procedura cărora a ajuns cererile mele de chemare în judecată au fost toți influențați să nu-mi dea dreptate. Deci în nici un dosar nu am avut un câștig de cauză în instanțele de judecată. Vă imaginați în ce hal a ajuns justiția? Despre ce fel de independență a judecătorilor putem vorbi noi?”, se întreabă judecătoarea.

Ea mai remarcă și faptul că în perioada de guvernare a lui Vladimir Voronin „justiția din R. Moldova era mai independentă”. 

De remarcat că mai multe organizaţii ale societăţii civile au cerut președintelui Republicii Moldova să nu promulge decretul de eliberare din funcție a judecătoarei Manole, iar CSM - să respecte legislația în vigoare şi „să devină cu adevărat garantul independenței judecătorilor”.

Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Pacienții vor primi gratuit o parte din medicamentele din lista celor compensate

Pacienții vor primi gratuit o parte din medicamentele din lista celor compensate

Vom primi gaz și de la olandezi. Compania Vitol a câștigat tenderul lansat de Energocom

Vom primi gaz și de la olandezi. Compania Vitol a câștigat tenderul lansat de Energocom

Cealaltă pandemie. Despre depresie, suicid și cifrele care mint

Cealaltă pandemie. Despre depresie, suicid și cifrele care mint

Advertoriale
La Microinvest, datele tale personale sunt în siguranță, la fel ca într-un safeu

La Microinvest, datele tale personale sunt în siguranță, la fel ca într-un safeu

Victoriabank susține oamenii de cultură prin acordarea unui sprijin financiar Teatrului Geneza Art din Chișinău

Victoriabank susține oamenii de cultură prin acordarea unui sprijin financiar Teatrului Geneza Art din Chișinău

Echipa de fotbal maib - în TOP 5 cele mai bune echipe de la EURO Business Cup (FOTO)

Echipa de fotbal maib - în TOP 5 cele mai bune echipe de la EURO Business Cup (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Moldova a cumpărat un milion de metri cubi de gaze naturale de la compania poloneză PGNiG
  • 2
    Cât costă gazul din Polonia? Gavrilița: Este considerat un secret comercial
  • 3
    Gavrilița despre acordul Moldova-Ucraina privind 700 milioane de metri cubi de gaz: Este o știre falsă
  • 4
    Activitatea directorului Moldovagaz ar putea fi evaluată
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.