„MândrIA” a descoperit și în acest an tinere talente în domeniul designerului vestimentar - creatori de ținute în stiluri și stofe diferite, însă având un concept și o linie comună - tradițiile noastre strămoșești și elementele portului popular autentic, scrie Ea.md.
Din juriu au făcut parte și în acest an organizatorii IA Mania, dar și designeri competenți și realizați în domeniu, oameni din artă, decor, stiliști - ochi potriviți să judece colecțiile înscrise în acest concurs.
Iată câștigătorii ediției a V-a a concursului și colecțiile acestora:
Locul I a fost ocupat de tânărul Piotr Alii, cu colecția „Blăstămul basarabean”. Ținutele au croieli simple, sunt cusute din stofe naturale și, desigur, nu lipsesc motivele tradiționale.
„Istoria noastră este istoria unei tragedii. Lupta acerbă, pe viață și pe moarte a bătrânului pământ moldav. Nenorocirea neamului pusă pe seama furiei divine. Un popor profund înfricoșător și rănit în adâncul lui rămâne a fi însetat de absolut și veșnicie. Asta numim noi „Blăstăm Basarabean”, pentru că suntem determinați congenital să ne conformăm sorții și să ne resemnăm, nefiind capabili pentru confruntarea cu răul, iar pregătirea spirituală a grupului Piotr Alii face născută colecția cu acest nume: „Blăstăm Basarabean””.
De locul II s-a învrednicit Iulia Filimon, prezentând colecția „Draconarii”. Poziția a III-a în concurs i-a revenit Zlatei Prelepova - autoarea conceptului „Backpacking.md„ și lui Vasile Vozian, care a prezentat colecția „La Seceriș” a brandului Gepetto.
Printre modelele care au defilat în creații ale tinerilor designeri au fost și artiști, actori sau jurnaliști de la noi, mândri să îi susțină, chiar de la început de cale. Câștigătorii primelor trei locuri s-au ales cu premii bănești, stofe mult dorite din partea Fabric Studio și cărți de la Elefant.md.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Lansarea proiectului „Clean technology innovation programme for SMEs and start-ups in the Republic of Moldova (GCIP Moldova)”

Maib continuă să primească plata pentru serviciile Orange și Moldcell cu 0 lei comision la terminalele de autoservire maib
