Aviz negativ din partea Guvernului pentru proiectul inițiat de deputații democrați Dumitru Diacov și Serghiu Sîrbu privind plafonul de vârstă la importul autovehiculelor. Astfel, autorii propun ca să poată fi importate vehiculele pentru transportul persoanelor cu o vechime de până la 7 ani, față de 10 ani cum e prevăzut în prezent. Proiectul a fost votat în prima lectură în Parlament la finele anului trecut.
Potrivit avizului Ministerului Finanțelor, majorarea cenzului de vârstă a fost argumentată de posibilitățile reduse ale populației de a procura un automobil cu o vechime de 5-7 ani sau chiar a unui vehicul nou. Totodată, noile reguli au redus considerabil numărul mașinilor cu numere de înmatriculare străine introduse în țară fără perceperea drepturilor de import, dar și a celor cu numere de înmatriculare false.
„Transportul auto este o sursă de poluare, dar problema nu poate fi rezolvată doar prin măsuri ce prevăd vârsta de import a autovehiculelor”, se mai arată în avizul Ministerului Finanțelor.
Amintim că autorii proiectului argumentau limitarea vechimii automobilului prin anumite prevederile internaționale. „Având în vedere gradul mediu înalt de uzură al mijloacelor auto deja existente în Moldova, dar și practica pe larg răspândită de introducere a autovehiculelor de mâna a doua în țara noastră, se impune limitarea vârstei mijloacelor de transport la cel mult 7 ani”, argumentează Diacov și Sîrbu.
Vezi și aceste știri

Ministerul Afacerilor Externe din România califică drept „nefondată și motivată politic” decizia CMC prin care a respins solicitarea Radio Chișinău

Din Moldova spre Ucraina a pornit a doua tranșă cu ajutor umanitar în valoare de 67,5 milioane de lei
