Primii opt procurori au fost numiţi astăzi în funcţie în conformitate cu rigorile noii Legi cu privire la Procuratură. Aceştia au depus astăzi jurămîntul în faţa membrilor Consiliului Superior al Procurorilor şi a Procurorului General, Eduard Harunjen, care le-a adresat un mesaj de felicitare, evocând că, instituţia mizează pe plusul de valoare pe care aceştia urmează să îl aducă în activitate.
Noii procurori au fost numiţi după un alt algoritm, astfel încât pe lângă pregătirea în cadrul Institutului Naţional al Justiţiei, starea de sănătate a acestora a fost verificată de către o comisie specializată a Ministerului Sănătăţii. De asemenea, candidaţii au fost testaţi la poligraf şi au fost evaluaţi de Colegiul pentru selecţia şi cariera procurorilor de pe lângă CSP.
Noii procurori, selectaţi inclusiv sub aspectul respectării principiului egalităţii de gen, şi-au început astăzi activitatea, fiind repartizaţi în procuraturile raioanelor Ialoveni, Hînceşti, Nisporeni, UTA Găgăuzia, Soroca şi municipiul Chişinău.
Vezi și aceste știri

La Chișinău a fost lansată prima stație automată de monitorizare a calității aerului atmosferic de tip trafic

Turcia va oferi gratuit dronele „Bayraktar” pentru care ucraineni au strâns bani în trei zile

Miniştrii Energiei din UE caută soluții pentru reducerea colectivă a cererii de gaze pe termen scurt
Advertoriale

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni
