Bărbații care desfășoară exerciții intense la sala de fitness au un libido mai scăzut în comparație cu cei care practică un program de antrenament mai lejer și, prin urmare, specialiștii în domeniul fertilității ar trebui să ia în considerare și acest aspect în cazul în care femeile nu reușesc să rămână însărcinate, conform unui studiu desfășurat în Statele Unite citat de The Telegraph, citată de agerpres.ro.
Oamenii de știință au cerut unui grup format din 1.100 de bărbați din Statele Unite să răspundă unui sondaj desfășurat online cu privire la viața lor sexuală, printre întrebări regăsindu-se cele legate de activitățile sportive și de frecvența cu care aceștia se gândeau la sex.
Fiecare dintre subiecți a fost apoi inclus într-o anumită categorie, în funcție de durata exercițiilor practicate și de intensitatea acestora (ușoare, moderate sau intensive), dar și de apetitul sexual (mare, moderat, scăzut).
Conform echipei de oameni de știință de la Universitatea americană Chapel Hill din Carolina de Nord , s-a observat o asociere „semnificativă” între aceste categorii.
Potrivit autorului principal al studiului, Anthony Hackney, profesor de educație fizică și nutriție, bărbații care desfășurau exerciții ușoare manifestau cel mai mare libido.
De asemenea, indivizii care practicau exerciții pentru perioade scurte de timp aveau la rândul lor o dorință mai accentuată de contact sexual.
Însă Hackney a subliniat că a fost relevat un „vârf” la care bărbații devin prea obosiți pentru a mai face sex sau la care nu se mai arată interesați de această activitate, prag la care activitatea sportivă începe să dăuneze vieții sexuale și pe care speră să îl clarifice în cadrul unor cercetări mai detaliate.
Citește continuarea articolului pe agerpres.ro.
Vezi și aceste știri

La Chișinău a fost lansată prima stație automată de monitorizare a calității aerului atmosferic de tip trafic

Turcia va oferi gratuit dronele „Bayraktar” pentru care ucraineni au strâns bani în trei zile

Miniştrii Energiei din UE caută soluții pentru reducerea colectivă a cererii de gaze pe termen scurt
Advertoriale

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni
