Viceministrul Educației critică BAC-ul: În testele de fizică sunt probleme irezolvabile și sunt puține note de 9-10

Viceministrul Educației critică BAC-ul: În testele de fizică sunt probleme irezolvabile și sunt puține note de 9-10

Ministrul adjunct al Educației, Lilia Pogolșa, numită în funcție la doar o săptămână de la începerea sesiunii de BAC, spune că sesiunea „nu este una obiectivă”. Pogolșa spune că timp de trei ani, persoanele care au alcătuit testele de BAC au fost tot acelea care le-au și verificat, iar apoi au fost în comisia de contestare. Totodată, viceministrul spune că există prea puțini elevi cu note de 9 și 10, iar testele sunt prea complicate.

„Procedura de desfășurare a bacului nu e una obiectivă. Cifrele care se aduc acum, precum că elevii au rezultate tot mai bune, sunt doar cifre. Autorii testelor, care pe parcursul a trei ani nu au fost schimbați, tot ei sunt evaluatori. Mai mult decât atât, culmea, tot ei sunt cei care sunt în comisia de contestare și din sesiunea suplimentară. Credeți că e corect? Ceea ce am schimbat au fost persoanele din comisia de la contestare. Închipuiți-vă că am evaluat o lucrare, apoi aceeași lucrare vine tot la mine la contestare. Este subiectiv”, li s-a adresat Pogolșa deputaților din Comisia parlamentară cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.

Potrivit Liliei Pogolșa, „e grav că formula de convertire a punctajului în note nu are fundamentare metodologică științifică și este una subiectivă și incorectă”.

„Conform teoriei evaluării, orice evaluare se face în baza rezultatelor obținute de elevi în sesiunea de BAC, iar acum ea se face în baza punctajului acordat în teste. Există curba lui Gauss care, în baza rezultatelor evaluării copiilor, stabilește că nota 5-6 trebuie să fie la același nivel cu 9-10. Dacă sunt puține note de 9-10, înseamnă că e ceva în neregulă, că pragul trebuie coborât, ca să fie mai mulți care au promovat pe 5-6, dar obligatoriu la fel de mulți ca și cei care au promovat pe 9-10. Ce se întâmplă la noi? La noi 5-6 sunt foarte multe, iar 9-10 este o raritate. Acum, dacă timp de 3 ani nu s-a schimbat baremul, evaluatorul știe ce puncte să pună pentru 9-10 și are condiții de 7 stele”, afirmă viceministrul.

Ea spune că în testul de fizică la profil real, din acest an, a existat un punct care nu are fundamentare științifică și nu poate fi rezolvat. „Am convocat grup de lucru și un doctor în fizică a spus că asta nu poate fi rezolvat. Cum atunci au fost copii care au luat 9 și 10? Sau profesorii au lista de copii la care să le pună note?”, s-a întrebat Pogolșa.

Președintele comisiei, deputatul Vladimir Hotineanu, a cerut cercetarea situației și o evaluare aprofundată. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Raportul Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării: Cele mai multe decizii de constatare au vizat lezarea demnității (GRAFIC)

Raportul Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării: Cele mai multe decizii de constatare au vizat lezarea demnității (GRAFIC)

Curse ilegale de mașini, pe o stradă din capitală: Oamenii legii au întocmit 67 de procese verbal

Curse ilegale de mașini, pe o stradă din capitală: Oamenii legii au întocmit 67 de procese verbal

Comisia Europeană a prezentat un plan pentru a reduce dependența de resursele energetice din Rusia. R. Moldova, inclusă în „REPowerEU

Comisia Europeană a prezentat un plan pentru a reduce dependența de resursele energetice din Rusia. R. Moldova, inclusă în „REPowerEU

Advertoriale
Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)

Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)

Câștigă o casă de vis, două automobile și 150 de super premii de la Carpet Outlet

Câștigă o casă de vis, două automobile și 150 de super premii de la Carpet Outlet

Pregătește-te de vară și reabilitează-ți  organismul cu trio-ul de detoxifiere biologic

Pregătește-te de vară și reabilitează-ți organismul cu trio-ul de detoxifiere biologic

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Pericolele nevăzute (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sub lupă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Uleiul, mai ieftin cu circa 15 lei! Prețurile afișate în magazine, după valul de scumpiri (FOTO)
  • 2
    „O fetiță de șapte ani zăcea cu o gaură în piept, prin care se vedea cum îi bate inima”. Povestea unui medic din Mariupol, despre 22 de zile de război
  • 3
    Preţul gazelor în Europa continuă să scadă, în urma diminuării temerilor privind livrările din Rusia
  • 4
    Valentin Lastavețchi, magistrat al Judecătoriei Chișinău, s-a stins din viață
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.