Prețul energiei electrice de pe piața spot din România a crescut peste 40% într-un an

Prețul energiei electrice de pe piața spot din România a crescut peste 40% într-un an
Foto: Adevarul Financiar

Preţul mediu înregistrat pe piaţa spot de energie electrică a fost, în luna iunie, de 194 roni/MWh, cu 43% peste nivelul înregistrat în luna iunie a anului trecut, potrivit datelor centralizate de OPCOM, operatorul pieţei de energie electrică şi gaze naturale din România, scrie e-nergia.ro.

Preţul mediu de închidere, în luna iunie, de pe piaţa pentru ziua următoare (PZU), a fost de 193,99 roni/MWh, în creştere cu 43,59% faţă de preţul de acum un an, din iunie 2016, când se înregistra un preţ de 135,1 roni/MWh.

Potrivit datelor OPCOM, am asistat la o creştere de preţ şi faţă de luna precedentă a acestui an, dar marginală, de doar 0,2%, preţul mediu fiind, în luna mai, de 193,61 roni/MWh.
Deşi reprezintă doar o piaţă spot, pe care, teoretic, se tranzacţionează doar energia care nu a putut fi contractată pe termen lung, PZU a ajuns să devină o piaţă foarte lichidă pentru tranzacţiile cu energie electrică.

Valoarea tranzacţiilor a fost de în iunie 2017 de 333 de milioane roni, în scădere faţă de luna precedentă (350 de milioane de lei). Aceasta este de fapt singura veste bună dacă se ia în calcul consumul lunii iunie, pe PZU s-a tranzacţionat echivalentul a 39,34% din consumul naţional de electricitate, în scădere atât faţă de mai (40,56%), cât şi faţă de luna iunie a anului trecut (47,63%).

Acest lucru înseamnă că cei care au avut nevoie să cumpere energie au reuşit să o achiziţioneze şi de pe alte platforme, acolo unde preţurile pot fi mai mici.
Preţurile de pe PZU au început să conteze şi mai mult în factura finală a consumatorilor casnici din România, dat fiind că, recent, ANRE a anunţat că până la data de 10 august vor fi suspendate sesiunilede licitaţii simultane cu preţ descrescător pe piaţa centralizată pentru serviciul universal (PCSU), adică piaţa de unde cumpără energie furnizorii pentru clienţii pe care îi au în regim reglementat.

Mai mult, de la 1 iulie, factura de electricitate pentru clienţii casnici români alimentaţi în regim reglementat a crescut cu 8% în medie, la nivel national (vârf de 11,6% în Bucureşti), iar de vină pentru această scumpire au fost şi tarifele istorice de la început de an de pe PZU, piaţă de pe care au ajuns să cumpere energie şi furnizorii de ultimă instanţă.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Gavrilița: La ședința Comisiei Situații Excepționale se va solicita instituirea stării de urgență în țară (LIVE)

Gavrilița: La ședința Comisiei Situații Excepționale se va solicita instituirea stării de urgență în țară (LIVE)

Profit record pentru Netflix. Cifrele din spatele afacerii de succes

Profit record pentru Netflix. Cifrele din spatele afacerii de succes

Încă un punct de vaccinare, deschis într-un spital privat din capitală. Adresele din Chișinău unde se pot imuniza cetățenii (DOC)

Încă un punct de vaccinare, deschis într-un spital privat din capitală. Adresele din Chișinău unde se pot imuniza cetățenii (DOC)

Advertoriale
Noi dispozitive au fost dezvăluite în cadrul evenimentului Huawei de la Viena

Noi dispozitive au fost dezvăluite în cadrul evenimentului Huawei de la Viena

Tatiana Croitoru, oenologul cu cele mai medaliate vinuri: „Nu accept compromisuri în activitate” (INTERVIU)

Tatiana Croitoru, oenologul cu cele mai medaliate vinuri: „Nu accept compromisuri în activitate” (INTERVIU)

Teleport - un nou serviciu de taxi ce oferă confort sporit (VIDEO)

Teleport - un nou serviciu de taxi ce oferă confort sporit (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Natalia Morari, despre decizia de a reveni în fruntea TV8: „Colegii mi-au organizat un adevărat „товарищеский суд”
  • 2
    Cristina Guțu, ruda Nataliei Morari și cofondatoarea TV8, îi ia apărarea jurnalistei: „Deciziile din viața ei personală rămân deciziile ei”
  • 3
    Cererea Nataliei Morari împotriva TV8 va fi examinată de instanța de judecată, după ce anterior nu i s-a dat curs. Explicația juristului
  • 4
    Ce spune deputatul Carp despre semnătura în susținerea lui Plahotniuc: „O decizie colectivă a partidului”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.