Președintele Parlamentului afirmă că autoritățile știu „absolut tot” despre locul aflării lui Șevciuk

Președintele Parlamentului afirmă că autoritățile știu „absolut tot” despre locul aflării lui Șevciuk

Autoritățile Republicii Moldova specializate pe domeniul de securitate țin situția sub control, monitorizând și desfășurând toate acțiunile necesare. Este răspunsul președintelui Parlamentului la întrebarea ce întreprind autoritățile mldovenești în cazul așa-zisului fost președinte al regiunii transnistrene, Evgheni Șevciuk. Candu afirmă că autoritățile moldovene se ocupă de tot ce ține de dosarul Șevciuk la Chișinău.

„Se știe abslut tot și sunt implicate toate autoritățile. Sunt depuse maxim de eforturi ca să se respecte, pe de o parte, regulile clare de protecție a drepturilor omului, și pe de altă parte, se depun toate eforturile pentru securitatea R. Moldova”, a spus Andrian Candu.

„Ce ține de deciziile așa-numitelor autorități în partea stângă a Nistrului: deoarece noi considerăm că acolo nu se respectă drepturile omului, că e corupție, că sunt acțiuni ilegale, sunt puse sub mare semn de întrebare așa numitele dosare penale, și imunitățile care vin din această regiune”, a adăugat Candu.

Publicitate

Potrivit demnitarului, Procuratura Generală instrumentează dosare legate de încălcările comise de autoproclamatele autorități transnistrene în raport cu cetățenii RM: „Există dosare penale pe care le instrumentează autoritățile noastre (Procuratura Generală) pe încălcarea drepturilor cetățenilor noștri de a avea acces la proprietățile lor, pe problemele cu care se confruntă școlile unde se învață în limba română etc”.

Amintim că ieri, deputații au respins propunerea deputatului PLDM, Tudor Deliu, de audiere a directorului SIS și a vicepremierului pentru reintegrare în legătură cu informațiile apărute despre aflarea lui Șevciuk în Chișinău.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal