FOTO. Patru zile de filme, trei locații cinematografice și peste 20 de proiecții la TIFF Chișinău 2017

FOTO. Patru zile de filme, trei locații cinematografice și peste 20 de proiecții la TIFF Chișinău 2017

Cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) la Chișinău se apropie de start. În perioada 20-23 iulie, cinefilii vor avea parte de peste 20 de filme premiate în marile festivaluri sau incluse în topurile criticilor, filme ce abordează teme actuale precum politica, religia, societatea. Acestea vor fi proiectate la Cinema Odeon, în scuarul Liceului „Gheorghe Asachi”, în aer liber, precum și la Cinema Buiucani.

TIFF Chișinău 2017 se deschide joi, 20 iulie, ora 18.00, la Cinema Odeon, cu premiera „Planeta Petrila”de Andrei Dăscălescu, un documentar emoționat despre eforturile unui fost miner devenit artist și activist de a salva clădirile istorice ale celei mai vechi mine din țară folosindu-se de artă și absurd. A fost distins cu Premiul Publicului Cinepub la TIFF 2017. Acesta va fi urmat de unul dintre cele mai lăudate debuturi din ultimul an, „Piatră pe inimă”/ „Heartstone”, povestea a doi adolescenți care descoperă, cale de-o vară, sentimente noi, derutante. Filmul islandezului Guðmundur Arnar Guðmundsson a câștigat Premiul pentru regie și Premiul Publicului la TIFF.

Tot la Cinema Odeon, vineri, publicul va putea viziona „Vara s-a sfârșit”, filmul lui Radu Potcoavă despre doi puști care se împrietenesc în preajma eclipsei totale de soare din 1999, și „Gloria”, recompensat cu Mențiunea specială a Juriului la TIFF, povestea unui bărbat care găsește milioane de leva pe șine, le predă statului și se trezește că obține în schimb un ceas stricat.

Sâmbăta și duminica, programul festivalului este și mai generos, oferind publicului câte patru proiecții la Odeon. Unul dintre filmele de neratat ale ediției este „Breaking News”, de Iulia Rugină, proaspăt distins cu Mențiunea specială a Juriului la Karlovy Vary, pentru interpretarea tinerei actrițe Voica Oltean. Andi Vasluianu are rolul unui jurnalist de televiziune care supraviețuiește unei explozii și constată că nu știe mai nimic despre colegul său care și-a pierdut viața.

„Ultimul căldărar”, câștigătorul Premiului pentru debut la TIFF, urmărește o familie de romi forțată să emigreze atunci când nu se mai poate întreține din propriul meșteșug, iar „Varză, cartofi și alți demoni” face haz de necaz analizând paradoxurile agriculturii românești. Din Rusia vine „(M)ucenicul”, o dramă puternică despre un adolescent cuprins de o criză mistică, premiată la Cannes, iar din Italia exuberantul „Nebune de fericire”, aventura a două femei care se împrietenesc într-o clinică de psihiatrie.

În zilele de weekend, spectatorii vor avea șansa să vadă și cele mai noi scurtmetraje românești, selecționate la TIFF. Printre acestea se regăsește și „Scris/Nescris” de Adrian Silișteanu, nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, precum și „Prima noapte” de Andrei Tănase, inclus pe lista filmelor eligibile la Oscarul pentru Cel mai bun scurtmetraj, ediția 2018.

În fiecare zi, publicul este așteptat și în noile locații ale acestei ediții TIFF Chișinău. Spațiile în aer liber și cu acces gratuit oferă o selecție de filme care vor rula concomitent, în cele patru zile, de la ora 21:30. Joi, 20 iulie, proiecțiile din scuarul Liceului „Gheorghe Asachi” debutează cu „La drum cu tata”, de Anca Miruna Lăzărescu, povestea unei familii româno-germane ce pornește spre Germania, în anul 1968, și întâlnește în cale tancurile rusești care plecau spre Praga.

Tot aici vor rula filme cu priză la public: „Dumnezeu să ne ierte”, un thriller captivant, multi-premiat, despre doi polițiști ale căror acțiuni devin la fel de suspecte precum cele ale criminalului pe care îl urmăresc, „Povestea iubirii”, ecranizarea lui Radu Mihăileanu după renumitul bestseller, cu Derek Jacobi și Gemma Arterton, și surprinzătoarea comedie italiană „Complet străini”, despre niște prieteni care decid să-și scoată la iveală, într-o seară, secretele ascunse pe telefoane.

La Cinematograful Buiucani, cu intrare gratuită, spectatorii vor putea (re)vedea trei filme românești lansate în ultimii ani: comediile „America, venim!”, de Răzvan Săvescu, și „Ursul”, regizată de Dan Chișu, alături de drama multi-premiată a lui Tudor Cristian Jurgiu, cu Victor Rebengiuc în rolul principal, „Câinele japonez”.

Biletele pot fi cumpărate deja pe www.iticket.md sau, începând cu 20 iulie, ora 10:00, de la cinematograful Odeon. Prețul biletelor este de 30 de lei pentru o proiecție sau 250 de lei pentru un abonament general.

***

PROGRAMUL TIFF Chișinău 2017:

Cinema Odeon:

Joi, 20 iulie

  • 18:00 - „Planeta Petrila”, r. Andrei Dăscălescu (1h20) - Premiul Publicului pentru film românesc la TIFF 2017
  • 19:45 - „Piatră pe inimă” / „Heartstone”, r. Gudmundur Arnar Gudmundsson (2h09) - Premiul pentru regie și Premiul Publicului la TIFF 2017

Vineri, 21 iulie

  • 18:00 - „Vara s-a sfârșit”, r. Radu Potcoavă (1h45)
  • 20:00 - „Gloria”/ „Glory”, r. Kristina Grozeva, Petar Valchanov (1h41) - Mențiunea specială a juriului la TIFF 2017

Sâmbătă, 22 iulie

  • 14:00 - Scurtmetraje românești din selecția TIFF - calup 1 (1h51)
  • 16:15 - „Varză, cartofi și alți demoni”, r. Șerban Georgescu (1h04)
  • 17:30 - „Fixeur”, r. Adrian Sitaru (1h38)
  • 20:00 - „Nebune de fericire”/ „La pazza gioia”, r. Paolo Virzì (1h56)

Duminică, 23 iulie

  • 14:00 - Scurtmetraje românești din selecția TIFF - calup 2 (1h52)
  • 16:15 - „Ultimul căldărar” (1h00), r. Cosmin Bumbuț, Elena Stancu - Premiul pentru debut în Zilele Filmului Românesc la TIFF 2017
  • 17:30 - „Breaking News”, r. Iulia Rugină (1h21)
  • 19:30 - „(M)ucenicul”, r. Kirill Serebrennikov (1h58)

Proiecții gratuite în scuarul Liceului „Gheorghe Asachi”, ora 21:30:

  • 20 iulie - „La drum cu tata”, r. Anca Miruna Lăzărescu (1h51)
  • 21 iulie - „Dumnezeu să ne ierte”/ „Que Dios nos perdone”, r. Rodrigo Sorogoyen (2h04)
  • 22 iulie - „Povestea iubirii”/ „The History of Love”, r. Radu Mihăileanu (2h14)
  • 23 iulie - „Complet străini”/ „Perfetti sconosciuti”, r. Paolo Genovese (1h37)

Proiecții gratuite la Cinema Buiucani, ora 21:30:

  • 20 iulie - „America, venim!”, r. Răzvan Săvescu (1h30)
  • 21 iulie - „Profesorul de vioară”/ „The Violin Teacher”, r. Sérgio Machado (1h42)
  • 22 iulie - „Ursul”, r. Dan Chișu (1h23)
  • 23 iulie - „Câinele japonez”, r. Tudor Cristian Jurgiu (1h30)

***

TIFF Chișinău (20-23 iulie) este organizat de Asociația Festivalul de Film Transilvania.

Cu sprijnul: Centrul Național al Cinematografiei din România, Ministerul pentru Români de Pretutindeni, Ministerul Culturii al Republicii Moldova

Co-organizator: ALTFilm

Parteneri: Liceul „Gheorghe Asachi”, POT MUSIC, Berea Timișoreana, Hotel Dacia, Baker Street, Cinematograful Buiucani, Cinema Odeon

Parteneri media: RealitateaTV, TV8, KissFM, Ziarul Timpul, Ziarul de Gardă, Diez.md, Locals.md, Moldova.org, Zugo.md, Agora.md, Realitatealive.md, Ea.md, CineHub.md, Briciul

www.tiff.ro | facebook: TIFF Chișinău| twitter: #TIFF2017 | 

Instagram | Youtube.com | Blog TIFF

 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Igor Grosu, nemulțumit de modul în care ONU gestionează ajutoarele destinate refugiaților ucraineni din R. Moldova

Igor Grosu, nemulțumit de modul în care ONU gestionează ajutoarele destinate refugiaților ucraineni din R. Moldova

Experții americani explică de ce Rusia a fost de acord să evacueze militarii ucraineni din Mariupol

Experții americani explică de ce Rusia a fost de acord să evacueze militarii ucraineni din Mariupol

Câștigătorii Eurovision 2022 vor merge în turneu în Europa pentru a strânge bani pentru armata ucraineană

Câștigătorii Eurovision 2022 vor merge în turneu în Europa pentru a strânge bani pentru armata ucraineană

Advertoriale
Ce face copilul tău vara? Oferă-i activități utile și distractive cu Oratorica!

Ce face copilul tău vara? Oferă-i activități utile și distractive cu Oratorica!

Un nou curs de educație financiară va fi digitalizat în cadrul campaniei  naționale  „Generația Inteligenței Financiare”

Un nou curs de educație financiară va fi digitalizat în cadrul campaniei naționale „Generația Inteligenței Financiare”

EU Tech Days în Cahul, în contextul celebrării Zilei Europei (VIDEO)

EU Tech Days în Cahul, în contextul celebrării Zilei Europei (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Zdob și Zdub și Frații Advahov au revenit acasă. Primele declarații făcute pe peronul Gării Feroviare
  • 2
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • 3
    Zelenski și soția sa, Olena, prima apariție publică de la începutul războiului, la funeraliile fostului preşedinte al Ucrainei
  • 4
    Unde s-ar putea organiza ediția 2023 a Eurovision, dacă războiul din Ucraina continuă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.