Ce personaje din „Game of Thrones” ar putea să moară în acest sezon

Ce personaje din „Game of Thrones” ar putea să moară în acest sezon

Site-ul de predicții cinematografice Gold Derby le-a cerut fanilor „Game of Thrones”, al cărui al șaptelea sezon este difuzat începând de duminică, să voteze personajele a căror moarte o doresc cel mai mult în acest sezon. Poate deloc suprinzător, ținând cont de evoluțiile lor din sezonul al șaselea, pe primele locuri în topul resentimentelor fanilor s-au aflat Cersei și Littlefinger.

„Când joci Jocul tronurilor, câștigi sau mori. Nu există cale de mijloc”, i-a spus Cersei Lannister (Lena Headey) lui Ned Stark în primul sezon al „Game of Thrones”. La puțin timp după aceea Ned a murit, decapitat de fiul lui Cersei, Regele Joffrey (Jack Gleeson). În cele din urmă Cersei a câștigat, urcând pe Tronul de fier la finalul sezonului al șaselea, deși a costat-o aproape totul. Până atunci, toți cei trei copii ai ei au murit: Joffrey și Myrcella (Nell Tiger Free) au fost otrăviți, în timp ce Tommen s-a sinucis după ce Cersei i-a ucis soția, alături de mulți alți membri ai curții, într-o explozie gigantică, notează Agerpres.

Conform voturilor acordate, 34% dintre fani au votat pentru moartea lui Cersei, 27% pentru cea a lui Littlefinger, 11% își doresc moartea lui Theon Greyjoy, iar 7% pe cea a Ellariei Sand.

De-a lungul serialului au existat mai multe morți de personaje primite cu urale de fani, precum cele ale sadicului Joffrey sau monstruosului Ramsay Bolton.

În același timp, site-ul de predicții îi întreabă pe fani dacă nu și-ar dori mai degrabă să-i vadă morți pe Jon Snow (Kit Harington), Sansa Stark (Sophie Turner) sau Daenerys Targaryen (Emilia Clarke), personajele pozitive ale serialului.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.