Politia Capitalei a sporit activitățile de combatere a traficului ilicit de mărfuri, în special cele contrafăcute, fiind desfășurate razii specializate la acest compartiment, cu identificarea și sancționarea persoanelor implicate în astfel de scheme frauduloase.
Ofițerii de investigarea fraudelor economice din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău au inițiat investigații în privința unei femei de 37 ani, care avea o tarabă improvizată pe teritoriul Pieței Centrale unde comercializa produse cosmetice, chimice, de igienă și parfumerie cu semne evidente de falsificare. Astfel, de la fața locului polițiștii au ridicat și sigilat un întreg lot de produse de acest gen, pe care erau aplicate mărci renumite de talie internațională, până la decizia instanței de judecată cu ulterioara nimicire.
Totodată, acțiunile ilegale admise de către contravenient sunt investigate prin prisma Legii nr.139 cu privire la dreptul de autor și drepturile conexe și Legea nr.38 cu privire la protecția mărcilor. Ea riscă să fie sancționată conform art. 97 Codul Contravențional, cu amendă în mărime de până la 4 500 lei.
Conform evaluărilor preliminare, valoarea produselor contrafăcute ridicate de către polițiști, constituie aproximativ 14 000 lei.
În această ordine de idei Poliția Capitalei atenționează și recomandă cetățenilor, să procure astfel de produse doar din magazinele autorizate prin lege.
Vezi și aceste știri

Deciziile CSE: Negocieri directe pentru energia electrică, nou termen de plată pentru Moldovagaz și noi facilități pentru agricultori

Turcia se opune în continuare aderării Suediei la NATO. Erdogan cere măsuri împotriva terorismului

Un nou punct de trecere a frontierei cu România, instituit la Leova. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale
Advertoriale

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani
