Poliția a aplicat aproape cinci mii de amenzi pentru fumatul în spații publice pe parcursul anului curent

Poliția a aplicat aproape cinci mii de amenzi pentru fumatul în spații publice pe parcursul anului curent
Foto: Inspectoratul Național de Patrulare al IGP


De la începutul anului curent pentru încălcarea legii antifumat au fost aplicate aproape contravenții.

Inspectoratul Național de Patrulare s-a autosesizat în baza unui material apărut pe rețelele de socializare, în care este menționat că în parcul Afgan din Capitală se fumează oricând și oriunde, inclusiv în apropiere de copii. Astfel, va fi intensificat patrularea în această zonă și nu doar, pentru a preveni și depista cetățenii care încalcă legislația.

De la începutul anului curent, pentru fumatul în spațiile publice închise și semiînchise, în mijloacele de transport public, în mijloacele de transport private în care se află minori, sub acoperișul stațiilor de transport public, în parcurile de distracții și pe terenurile de joacă pentru copii, etc. au fost aplicate 4 818 contravenții. Pentru o astfel de încălcare, legislația prevede amendă de la 1 500 la 2 100 de lei.

În acest context Inspectoratul Național de Patrulare reamintește cetățenilor că fumatul este interzis:

a) în toate spațiile publice închise şi semiînchise, inclusiv în locurile de uz comun, la locurile de muncă, indiferent de tipul de proprietate și modul de acces;

b) în toate spațiile publice deschise administrate de instituțiile medico-sanitare, instituțiile de învățământ, autoritățile publice centrale şi locale, inclusiv pe teritoriile aferente;

c) în raza de 10 m de la intrarea în spațiile publice închise, inclusiv în locurile de uz comun, și la locurile de muncă, de la ferestrele care se deschid şi de la locurile/instalațiile de captare a aerului pentru spațiile publice închise şi pentru locurile de muncă;

d) în parcurile de distracții şi pe terenurile de joacă pentru copii;

e) pe stadioane, arene, în piețe şi alte spatii publice deschise pe durata evenimentelor publice distractive sau de alt gen;

f) sub acoperișul stațiilor de transport public;

g) în mijloacele de transport public şi în mijloacele de transport private în care se află minori.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Fără soare dar cu temperaturi confortabile. Iată cum va fi vremea în weekend

Fără soare dar cu temperaturi confortabile. Iată cum va fi vremea în weekend

Polonia acordă consumatorilor subvenţii de 380 milioane de dolari în urma creşterii preţurilor la energie

Polonia acordă consumatorilor subvenţii de 380 milioane de dolari în urma creşterii preţurilor la energie

35 de decese, provocate de noul coronavirus. Datele laboratoarelor din țară

35 de decese, provocate de noul coronavirus. Datele laboratoarelor din țară

Advertoriale
Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Arhiepiscopul de Ungheni și Nisporeni i se adresează cu „profundă tristețe” Maiei Sandu: „Din câte cunosc personal, ați avut rude și mătușă în mănăstire”
  • 2
    EXCLUSIV! Cele cinci mașini ale lui Vlad Filat, sechestrate în 2015: Câte au fost vândute și ce bani a încasat statul
  • 3
    16 dosare răsunătoare ale politicii moldovenești. Cine sunt foștii demnitari găsiți nevinovați, eliberați înainte de termen sau dați de ani buni în căutare (INFOGRAFIC)
  • 4
    Curtea de Apel examinează recursul împotriva arestului la domiciliu pentru Alexandr Stoianoglo. Socialiștii, un grup de persoane și Rizea, în fața instituției (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.