Igor Dodon a fost omniprezent aseară, la concertul organizat sub patronajul Președinției. Șeful statul a făcut poze cu majoritatea artiștilor care au evoluat pe scenă, dar și cu mulțimea care a venit la concert, astfel încât pagina sa de Facebook s-a umplut cu imagini.
Pe lângă poze, Igor Dodon a făcut și live-uri din mulțime pe pagina sa de Facebook.
„Concertul din cadrul Festivalului „Generația Viitorului”, organizat sub egida Președintelui Republicii Moldova a fost superb, o experiență inedită, care s-a desfășurat cu succes.
Într-o atmosferă senzațională, cu emoții și bună dispoziție, zeci de mii de tineri au fost prezenți în Piața Marii Adunări Naționale alături de prezentatorii Ecaterina Varnava și Ivan Ciuikov, trupele „A'Studio”, „Градусы“, „SunStroke Project”, interpreții Elena Temnikova, Randi, Mot și DJ. MEG”, a scris președintele pe pagina sa de Facebook după consumarea evenimentului.





















„Le mulțumesc oaspeților care au acceptat invitația mea și tuturor celor care au sprijinit inițiativa privind organizarea unui astfel de eveniment dedicat tinerilor”, a adăugat Dodon.
Președintele își asumă angajamentul „ca în fiecare an, după susținerea examenelor de absolvire, să organizăm Festivalul „Generația Viitorului”, sub patronajul Președintelui Republicii Moldova, astfel încât acesta să devină o tradiție frumoasă”.
Vezi și aceste știri

Italia declară stare de urgență în cinci regiuni nordice din cauza celei mai grave secete din ultimii 70 de ani

Un bebeluș de trei luni a decedat după ce ar fi fost aruncat de la etaj de către tatăl său
