„Nu înțeleg cum a fost făcută selecția „celor mai buni absolvenți” de către domnul Dodon. Diplome au primit elevii care nu au cea mai mare medie la BAC. Printre elevii care într-adevăr au cea mai mare medie sunt și eu”, ne scrie eleva care a absoolvit liceul „Dimitrie Cantemir” din Rîșcani.
Tânăra pomenește și de premiile obținute la olimpiade.
„Anul acesta, raionul Rîșcani a primit 7 locuri premiante la olimpiadele și concursurile republicane, 3 dintre care le-am obținut eu personal. In afară de acest lucru, am obținut locul 1 la 5 olimpiade raionale, sunt președintele consiliului elevilor din raion. Nu am fost invitată nici eu, nici elevii care au apărat cinstea raionului la nivelul republican. Nu am nevoie de diploma domnului Dodon, dar el nu are dreptul să se laude că a acordat diplomele celor mai buni absolvenți din țară”, ne spune Evghenia care într-adevăr se regăsește pe lista premianților la olimpiadele republicane din anul de studii 2016-2017.
Precizăm pe site-ul Președinției nu este publicată vreo listă a premianților. Amintim că ieri absolventa Mihaela Ungureanu a refuzat diploma acordată de președinte, iar ulterior și alți elevi au anunțat că nu au vrut să ridice premiile șefului statului.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.