Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a ieșit astăzi în fața presei pentru a-și prezenta opinia față de arestul primarului general de Chișinău și dosarul în care este vizat acesta. Potrivit șefului liberalilor, dosarul este unul vădit politic, iar probele nu sunt credibile. Vezi mai jos argumentele lui Ghimpu prin care combate probele din dosar.
Declarațiile lui Grozavu și Gamrețchi
Potrivit lui Ghimpu, principalele probe care au servit pentru reținerea lui Chirtoacă au fost declarațiile viceprimarului Nistor Grozavu și a șefului de la Transporturi Igor Gamrețchi
„Aceste așa-zise declarații au apărut în urma arestărilor, nu în 2015 când a fost pornit dosarul. Declarația lui Gamrețchi nu poate fi considerată ca probă pentru că el este principalul învinuit. Declarația lui Grozavu că a primit indicația de la Primar, a fost făcută după valul de arestări, nu în 2015 când a fost deschis dosarul. Grozavu era împuternicit de CMC să semneze acest contract nu de primar”, a declarat Ghimpu.
Certificatul de urbanism
Pentru ca aceste declarații să fie credibile, Ghimpu spune că la dosar a fost anexat ca probă certificatul de urbanism.
„Certificatul este semnat de Grozavu, Didenco și Carpov. Acest certificat nu are semnătura lui Chirtoacă. Sunt alte zeci și sute de certificate de urbanism care au semnătura primarului, dar acesta NU. Mai mult, el a apărut în urma demersului lui Gamrețchi către Grozavu. Primarul a luat cunoștință cu el aproape peste trei luni”, a declarat Ghimpu.
Fotografia din Germania
O altă probă la dosar este o fotografie făcută în Germania în care apare primarul general de Chișinău, Dorin Chirtoacă, cu un motan în brațe.
„Motanul e al familiei surorii lui Gamrețchi. Sora lui Gamretchi are un baiat. Firma vizată în dosar cu cele 26% e pusă pe numele baiatului. Ei au dus drept probă această poză făcută anul trecut când primarul împreună cu alți colegi au fost în delegație în Germania. Reiese că motanul Șura va fi martor care va da depoziții la judecată că Dorin Chirtoacă s-a înțeles cu stăpânul lui să împartă firma în jumate”, a subliniat Ghimpu.
Înlăturarea avocaților
În opinia lui Gimpu înlăturarea avocaților este principala dovadă a faptului că dosarul este unul politic.
„Este cea mai gravă încălcare și e o dovadă clară că e un dosar politic. Eu am lucrat și pe timpul Uniunii Sovietice, am fost judecător în perioada aceea și așa ceva nu am întâlnit. Cei vinovați Grozavu și Gamrețchi sunt la libertate, dar Dorin Chirtoacă e în arest la domiciliu. Scopul a fost să-l îndepărteze ca să pună mâna pe Primărie. Ați văzut deja că proiectele vin din altă parte”, a conchis șeful PL
Amintim că primarul general de Chișinău, Dorin Chirtoacă, a fost reținut la 25 mai, fiind acuzat de trafic de influență în dosarul parcărilor. Edilul Capitalei este acuzat că l-ar fi influențat pe adjunctul său Nistor Grozavu să semneze contractul cu firma EME PARKLEITSYSTEM GmbH fără avizul Consiliului municipal.
Potrivit CNA, din toată această „afacere” lui Chirtoacă i-ar fi revenit 13% din venitul companiei.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)
