VIDEO cu DRONA! Mitingurile pro și contra votului mixt

VIDEO cu DRONA! Mitingurile pro și contra votului mixt

Astăzi, 20 iulie, zi în care deputații urmau să voteze în lectură finală schimbarea sistemului electoral, în fața Parlamentului s-au adunat sute de oameni. În timp ce partidele de opoziție, PAS, PPDA, PN și PLDM au anunțat încă acum câteva zile un protest față de introducerea sistemului mixt de alegere a deputaților, în seara zilei de 19 iulie, în fața legislativului a început a fi instalată o scenă, iar astăzi zeci de microbuze au adus la Chișinău persoane care să susțină reforma electorală inițiată de PDM-PSRM, scrie zdg.md.

Astfel, în pscuarul din fața Parlamentului au manifestat două tabere: opoziția extraparlamentară, care a chemat cetățenii să protesteze împotriva schimbării sistemului electoral, și adepții sistemului mixt, despre care nu se cunoaște de cine au fost organizați.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Inundații puternice în Australia. Oamenii, îndemnați să-și părăsească locuințele

Inundații puternice în Australia. Oamenii, îndemnați să-și părăsească locuințele

Scenariul se repetă. După femeia din Austria, o româncă a fost sfâșiată de un rechin pe o plajă din Egipt

Scenariul se repetă. După femeia din Austria, o româncă a fost sfâșiată de un rechin pe o plajă din Egipt

Google Maps îi ajută pe șoferi să găsească bezinăriile cu cel mai ieftin combustibil. Iată c

Google Maps îi ajută pe șoferi să găsească bezinăriile cu cel mai ieftin combustibil. Iată c

Advertoriale
Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)

Cum să-ți crești de la 0 o afacere în regiune și să ai clienți de la Briceni și până la Cahul?

Cum să-ți crești de la 0 o afacere în regiune și să ai clienți de la Briceni și până la Cahul?

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Caniculă încă de la primele ore ale dimineții. Cum va fi vremea săptămâna viitoare
  • 2
    Cod galben de inundații în România! Regiunile afectate
  • 3
    Lukașenko amenință cu represalii militare capitalele occidentale
  • 4
    EDITORIAL | Cum putem trăi mai multe vieți și cum zborurile low-cost pot contribui la aceasta
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.