Fabrica de sticlă din Chișinău și-a reluat activitatea de producere

Fabrica de sticlă din Chișinău și-a reluat activitatea de producere
Foto: glass.md

Începând cu data de 20 iulie 2017, Î.S. Fabrica de sticlă din Chișinău și-a reluat activitatea de producere, după aproape un an de la sistarea activității.

Lansarea a fost posibilă datorită investițiilor efectuate la cele mai importante segmente de producere din cadrul întreprinderii. Din momentul sistării activității la data de 11 august 2016 și până în prezent, suma investițiilor constituie 85 milioane lei. 

Calitatea superioară a materialului refractant achiziționat pentru construcția cuptorului de topit sticla, dar și profesionalismul antreprenorului care a efectuat lucrările de construcției va permite ca efortul să fie îndreptat în dezvoltarea asortimentului de produse, precum și identificarea de noi piețe de desfacere. 

Cele mai importante direcții de dezvoltare pentru următorii ani sunt: achiziționarea aparatelor de control al calității, modernizarea și înlocuirea utilajului învechit moral și fizic, modernizarea segmentului energetic, reconstrucția și lărgirea suprafețelor de păstrare a producției finite, identificarea de noi piețe de realizare a produselor, modernizarea sistemului operare contabil, și respectiv creșterea volumului de vânzări.

Totodată în calitate de obiective strategic este și construcția unei noi secții de producere a sticlei colorate, astfel în cât ca până la sfârșitul anului 2017 să fie finalizată prima etapă, cea de proiectare a noului cuptor și respectiv până la sfârșitul anului 2018 să fie lansat nou tip de produse, se menționează în comunicatul Ministerului Economiei.

Investiții vor permite fabricarea produselor de înaltă calitate, eficientizarea proceselor tehnologice, majorarea numărului angajaților, din contul lansării secției care v-a produce sticlă colorată.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Rusia încetează să mai respecte acordurile Consiliului Europei. Ce prevede rezoluția semnată de Mihail Mișustin

Rusia încetează să mai respecte acordurile Consiliului Europei. Ce prevede rezoluția semnată de Mihail Mișustin

Avertizare îngrijorătoare de la un fost vicepreședinte al Parlamentului. „La toamnă Gazprom va sista livrările de gaze”

Avertizare îngrijorătoare de la un fost vicepreședinte al Parlamentului. „La toamnă Gazprom va sista livrările de gaze”

Cereau de la ucraineni trei mii de dolari pentru trecerea ilegală a frontierei. Trei bărbați din sudul țării, cercetați penal

Cereau de la ucraineni trei mii de dolari pentru trecerea ilegală a frontierei. Trei bărbați din sudul țării, cercetați penal

Advertoriale
Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Pentru IMM – Victoriabank te ajută să-ți construiești o afacere modernă, durabilă și profitabilă cu Eu4Business EBRD Credit Line

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)

Complexul locativ Alpha Residence și-a deschis ușile pentru locatari ( VIDEO)

Cum să-ți crești de la 0 o afacere în regiune și să ai clienți de la Briceni și până la Cahul?

Cum să-ți crești de la 0 o afacere în regiune și să ai clienți de la Briceni și până la Cahul?

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Printre victimele bombardamentelor din Sergheevca, mai mulți angajați ai unui Centru de sănătate pentru copii, gestionat de R. Moldova. Reacția Alei Nemerenco
  • 2
    Cu o economie afectată tot mai mult de sancțiuni, Putin recunoaște direct că spionajul industrial este noua sa prioritate
  • 3
    Un deputat rus susține că Insula Șerpilor se află în continuare sub control rusesc: Rusia se gândește să să salveze viețile luptătorilor săi
  • 4
    O investigație Reuters a scos la iveală că cel puțin 14 companii rusești de armament nu ar fi fost vizate de sancțiunile occidentale impuse după invazia Rusiei în Ucraina
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.